Protest la Parlament: Nu suntem de acord cu votul mixt

Protest la Parlament: Nu suntem de acord cu votul mixt

Un nou protest are loc astăzi, în fața Parlamentului Republicii Moldova, împotriva sistemului electoral mixt.

La protest au fost prezenți cetățeni din mai multe localități ale țării, printre care membrii şi simpatizanții Consiliului Marii Adunări Naționale, Platformei „Demnitate și Adevăr”, Partidului Acțiune și Solidaritate, Partidului Liberal Democrat din Republica Moldova, dar şo reprezentanți ai societății civile.

 Mulțimea a scandat în  cor: ”Noi nu cedăm”, ”Victorie”, „Unire”, „Miliardul înapoi”, „Libertate”.

Vasile Mârzescu, Președintele Federației Femierilor din Republica Moldova, a îndemnat oamenii să iasă la protest.

Noi de multe ori am venit la Chișinău și ne-am exprimat revolta noastră. Noi nu am uitat de miliardul furat, să ne implicăm în discuții, să protestăm. Așa-numitului președinte, el este președintele nu știu cui, dar nu al poporului. Au nevoie de bani mulți ca să cumpere electoratul. Să luptăm cu cel mai mare viciu al nostru, indiferența, să măturăm această coaliție de la putere. Îndemnul meu este ca începând cu fiecare cetățean să îi convingă și pe ceilalți să iasă la protest, sunt sigur că uniți în jurul oamenilor noi vom birui”, a spus el.

Președintele Uniunii Pensionarilor, Victor Leancă, a declarat că și pensionarilor li se încalcă drepturile în țară.

„Nu suntem de acord cu miliardele furate, cu legea care a fost pusă pe spatele cetățeanului, nu suntem de acord cu legea primită foarte nechibzuit  a pensiilor, nu suntem de acord cu votul mixt.  Cei de la guvernare sunt întorși cu spatele la noi, ei nu își bat ei capul de problemele noastre”, a menționat el.

Vicepreşedintele PAS, Mihai Popșoi, și-a arătat și el dezamăgirea față de actuala guvernare. „Oamenii au venit aici  în număr mare, pentru a lupta pentru viitorul acestei țări. Am venit să protestăm, noi suntem puterea, noi suntem poporul. Contăm pe presa independentă din Republica Moldova”, a spus Popşoi.

Cătălin Josan, artist din Republica Moldova, a îndemnat și tinerii să iasă la protest, iar cei plecați peste hotare să nu fie indiferenți.

 “Au început să recurgă la metode banditești, iar treaba asta continuă. După societate, urmează artiștii, studenții, cei care încă mai au o gîndire lucidă. Vreau împreună să strigăm și să luptăm. Mulțumim că avem libertate, așa că oameni buni să nu plecați capul, cu curaj cu demnitate să mergem înainte, ei sunt fricoși, noi suntem o forță, Noi i-am angajat la putere, noi îi dăm afară”, a spus interpretul.

Maia Sandu, președintele PAS, a declarat că, doar împreună, cetățenii vor putea schimba lucrurile.

“Democrația este în pericol,  PD a surpat puterea în Republica Moldova și a împărțit-o cu Dodon. Cei care se dau în spectacol au decis cum să împartă puterea la următoarele alegeri parlamentare. Guvernarea lor înseamnă manipulare, înseamnă sărăcie, noi nu vrem o asemenea guvernare. Suntem sprijiniți de diasporă și partenerii externi”, a spus Sandu.

Andrei Năstase, liderul Platformei „DA”, a declarat că trebuie să lupte pentru adevăr și în continuare, și a îndemnat societatea la unitate.

 “Vă mulțumesc că sunteți aici. În R Moldova sunt oameni foarte bravo, ca la noi nu găsești nicăieri – vă spun că doar așa putem cunoaște adevărul. Există multă lume capturată, minciuna domnește. Vrem un viitor mai bun la noi acasă”, a spus Năstase.

Anastasia Borta

Share