Președintele Parlamentului deschide parantezele. Iată ce s-a discutat cu conducătorii comisiilor permanente!

Președintele Parlamentului deschide parantezele. Iată ce s-a discutat cu conducătorii comisiilor permanente!

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a desfășurat astăzi o ședința cu președinții comisiilor permanente ale Legislativului, informează Oficial.

În cadrul unor declarații de presă, Andrian Candu a spus că au fost trecute în revistă realizările și nereușitele din sesiunea precedentă, dar și situația la ora actuală a actelor normative, care se află în examinare în Parlamentul RM.

„Am discutat agenda următoarelor ședințe plenare și prioritățile. Un lucru mai special, am discutat ca în sesiune acare urmează să punem accent pe ceea ce înseamnă control parlamentar și evaluarea impactului unor legi asupra anumitor domenii. Fiecare comisie este responsabilă de un anumit domeniu, am rugat să propună în următoarele 2 săptămâni un plan de acțiuni și de desfășurare a audierilor parlamentare pe diferite domenii și legate de legi importante. Se fac propuneri și ulterior un plan va fi propus să fie aprobat de Biroul permanent”, a menționat Speakerul.

Totodată, Andrian Candu a menționat că au discutat și despre agenda viitoarelor acțiuni. „Unele comisii de săptămâna viitoare își vor desfășura ședințele propriu-zise. Președintele a expediat 12 legi spre reexaminare și am rugat, în mod de urgență, Comisiile să le reexamineze și să le propună plenului. Astfel, ca la prima ședință a plenului, la sfârșitul lunii septembrie, deja să trecem nemijlocit la reexaminarea lor. Am discutat și de domeniile importante, pe care ar trebuie să ne axăm la nivel de creație legislativă, dar și control parlamentar”, a punctat el.

Andrian Candu a informat că, pe data de 18 septembrie, se planifică o ședință privind crearea unui mecanism de supraveghere a activelor bancare și cooperarea cu Compania Kroll.

Mihaela Rotari

Share