Un nou pas în reforma sistemului de achiziții publice

Un nou pas în reforma sistemului de achiziții publice

Ministrul Finanțelor, Octavian Armașu, a anunțat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că se mai face un pas înainte în reforma achizițiilor publice, informează Oficial.

Octavian Armașu a declarat că, pe lângă descentralizarea reformei achiziții publice, este implementat sistemul de achiziții electronice, care astăzi este în regim de pilotare.

„Este un proiect bun. Noi avem convingerea că va aduce mai multă transparență în sistemul de achiziții publice, care va aduce mai multă competitivitate, mai multă echitate pentru agenții economici și, evident, va aduce la cheltuirea mai eficientă a banilor publici. Noi avem foarte mulți susținători ai acestui proiect. În primul rând, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare – atât financiar, cât și prin o echipă de experți, care participă la dezvoltarea sistemului. Suntem susținuți financiar de Delegația UE, avem mare susținere din partea organizației neguvernamentale din RM, care sunt cu ochii pe noi și vin cu experiența și cunoștințele lor”, a precizat ministrul.

Potrivit lui Armașu, și Fondul WNISEF sprijină reforma achizițiilor publice în Republica Moldova. „Ne va susține în implementarea acestui proiect. Dumnealor vin să ne acorde susținere prin implementarea unui modul de „business inteligence”, dânșii vor procura licența acestui modul, care este unul costisitor. Acest modul funcționează deja în sistemul de achiziții publice din Ucraina și s-a manifestat foarte bine. El va permite societății să analizeze datele din achiziții electronice, să vizualizez, statistice, rapoarte. De rând cu Fondul WNISEF, am semnat și un memorandum cu un număr impunător de ONG-uri, care vor participa la acest proces. Ei vor fi primii utilizatori și o să monitorizeze achizițiile publice și o să facă publică informația, astfel ca lumea să știe ce face statul și cum cheltuie banii”, a conchis Armașu.

Doina Secrieru

Share