Caravana Unirii: Am scris istorie în această vară
Astfel, timp de o lună jumate, cei peste 100 de voluntari implicați în Caravana Unirii, au vizitat 12 raioane, printre care: Ialoveni, Hâncești, Cimișlia, Căușeni, Ștefan Vodă, Orhei, Călărași, Strășeni, Nisporeni, Ungheni, Anenii Noi și Criuleni. În cadrul acestor 12 raioane, voluntarii au vizitat peste 350 de localități, mergând din casă în casă și discutând cu oamenii despre avantajele Unirii Republicii Moldova cu România. „Pe arșiță sau pe ploaie, am reușit să vizităm un număr record de sate. Am scris istorie în această vară, întrucât am avut ocazia să informăm zeci de mii de oameni cu privire la beneficiile unirii Republicii Moldova cu România. Unioniștii trebuie să fie percepuți nu doar ca oameni care vorbesc, dar și ca persoane care fac lucruri concrete, care merg din casă în casă, discută cu cetățenii și află direct care sunt doleanțele lor. Am reușit să aducem tricolorul românesc în localități, pentru a arăta că a fi unionist înseamnă a iubi limba română, tricolorul și valorile naționale românești”, a precizat Vlad Bilețchi, președintele AO „Onoare, Demnitate și Patrie” (ODIP).
„În urma vizitării a zecilor de localități din Republica Moldova, am ajuns la concluzia că cele mai unioniste raioane sunt Ialoveni, Cimișlia, Nisporeni și Strășeni, iar cele mai unioniste localități sunt Costești din Ialoveni, Mereni și Puhăceni din Anenii Noi, acolo unde 9 din 10 persoane erau pro-unire și doreau să se semneze pentru cauza națională. Raionul unde am întâlnit mai mult scepticism din partea oamenilor este raionul Căușeni și Ștefan-Vodă, însă ne-am bucurat mult că locuitorii de acolo sunt deschiși și am reușit să-i convingem pe unii că Unirea este unica soluție pentru Republica Moldova”, a precizat Mirela Manic, voluntar ODIP.
În cadrul conferinței de presă, au fost prezenți și o parte din participanții Caravanei Unirii, care au povestit din experiența lor trăită timp de o lună.
„Am avut parte de o experiență de neuitat, am văzut realitatea din satele Basarabiei. Am avut ocazia să vorbesc cu locuitorii diferitor sate și am ajuns la concluzia că lumea e dezamăgită. Oamenii nu mai știu în ce să creadă, pentru ce să lupte sau pe cine să voteze. Noi le-am spus că doar unirea este soluția pentru o viață mai bună, pentru un viitor mai decent”, a precizat Radu Pâslari, coordonator al Caravanei Unirii.
„Această campanie a fost extrem de necesară și a avut un răsunet puternic, iar prin activitățile viitoare vom întări mesajul unirii nu doar în Chișinău, dar și în întreaga republică”, a menționat Gheorghe Ciutac, coordonator al Caravanei Unirii.
Cei mai activi voluntari ai Caravanei Unirii vor avea ocazia să plece într-o vacanță de 7 zile la o școală de vară din România. Totodată, unioniștii au anunțat că din luna septembrie vor începe o amplă campanie de recrutare a noilor voluntari.
Doina Secrieru