Completări și modificări la Codul muncii al Republicii Moldova, votate de Parlament în prima lectură

Angajatorii vor fi obligați să ofere salariaților în anul de muncă cel puțin 14 zile calendaristice din contul concediului de odihnă anual, partea rămasă urmând a-i fi acordată până la sfârșitul anului următor. Plenul Parlamentului a examinat și aprobat astăzi, în prima lectură, un șir de modificări și completări la Codul muncii al Republicii Moldova, informează Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

Potrivit noilor prevederi,  în cazuri excepţionale, dacă acordarea integrală a concediului de odihnă anual salariatului poate să se răsfrângă negativ asupra bunei funcţionări a unităţii, o parte din concediu, cu consimţământul scris al salariatului, poate fi amânată pe anul de muncă următor.

De asemenea, completările prevăd garanții în caz de reorganizare a unității, schimbare a tipului de proprietate sau a proprietarului acesteia, precum și prevederi care nu admit un tratament mai puțin favorabil al salariaților cu timp de muncă parțial faţă de salariații cu normă întreagă.

Alte completări se referă la lucrările la care este interzisă utilizarea muncii unor categorii de femei. Astfel, este interzisă utilizarea muncii femeilor gravide, a femeilor care au născut de curând și a celor care alăptează la lucrări subterane în mine, precum şi în orice alte activități care  prezintă riscuri pentru securitatea sau sănătatea lor, ori pot avea repercusiuni asupra sarcinii sau alăptării. În cazul apariției anumitor riscuri angajatorul va lua măsurile necesare pentru ca, printr-o modificare temporară a condițiilor de muncă, să excludă influența factorilor de risc asupra acestora.

La fel, a fost micșorată durata șomajului tehnic de la 6 luni la 4 luni în decursul unui an calendaristic. Totodată, în perioada şomajului tehnic, salariaţii vor beneficia de o indemnizaţie ce nu poate fi mai mică de 50 la sută din salariul lor de bază, față de 75% cât este în prezent.

Alte completări prevăd că suspendarea contractului individual de muncă și reluarea activității de muncă se face prin ordinul angajatorului, care se aduce la cunoştinţa salariatului, contra semnătură, cel târziu la data suspendării contractului individual de muncă sau a reluării activității de muncă.

Totodată, salariaţii care s-au înmatriculat din proprie iniţiativă în instituţiile de învăţământ superior sau mediu de specialitate, la secţiile serale şi fără frecvenţă şi care învaţă cu succes li se pot acorda anumite garanţii şi compensaţii în modul prevăzut de contractul colectiv sau de cel individual de muncă.

Potrivit autorilor, o parte din modificări și completări transpun patru Directive ale Uniunii Europene în legislația muncii, iar altele oferă flexibilitate normelor legale la cerințele economiei de piață.

Toate modificările urmează să fie votate în lectură finală.

 

Doina Secrieru

Share