Românii care vor în Uniunea Vamală

Pledează pentru Uniunea Vamală şi apropierea de Federaţia Rusă, dar sunt şi cetăţeni ai României. Igor Dodon, liderul partidului Socialiştilor şi unul din cei mai mari luptători împotriva apropierii R. Moldova de Uniunea Europeană și de România, şi un apărător fervent al moldovenismului şi-a umplut partidul de membri cu cetăţenie dublă. Reporterii ZdG au verificat doar lista celor 25 de membri ai Socialiştilor care după numărătoarea parţială a voturile ar trece în Parlament. Din aceştia cel puţin cinci ar deţine cetăţenia dublă, cea a R. Moldova, dar și cea a României. 

Dodon este cunoscut pentru criticile aduse funcţionarilor ce deţin cetăţenie dublă, în speţă pe cea a statului vecin. Viitorii deputaţi ce deţin cetăţenia dublă din PSRM sunt: Anatolie Labuneţ, numărul 21 în listă, Ghenadie Mitriuc numărul 18, Radu Mudreac al 15-lea pe listă și Corneliu Furculiţă-13.

De asemenea în listele persoanelor care au primit cetăţenia română am găsit şi un nume similar cu cel al fostului ambasador al R. Moldova la Moscova, Andrei Neguţă şi locul 5 în lista socialiştilor, însă acesta neagă că ar deţine cetăţenia română. Am reuşit să-l contactăm pe Ghenadie Mitriuc, însă el a refuzat să ne vorbească, motivând că este ocupat, dar a dat de înţeles că informaţia este una corectă. Radu Mudreac a fost mai vorbăreţ şi a spus că nu poate vorbi despre subiect deoarece aşteaptă întrunirea Consiliului Republican al Socialiştilor care va avea loc în curând.

După acest Consiliu, Mudreac a afirmat că reprezentanţii partidului său vor ieşi cu un comunicat care va lămuri soarta cetăţenilor români din partid. Am încercat să aflăm mai multe informaţii la sediul acestui partid, iar după ce ne-au ascultat, reprezentanţii socialiştilor ne-au cerut să revenim.

După ce i-am contactat din nou, am aflat că socialistul Mudreac, care făcea referire la Consiliul formațiunii, s-a cam încurcat, pentru că, acesta a avut loc „acum mult timp în urmă”, iar membrii cu cetăţenie dublă, ce prind lista celor care vor intra în Parlament sau în altă funcţie publică, vor începe procedurile de dezicere de dubla cetăţenie, ne-au spus reprezentanții PSRM.

Sursa: Ziarul de Gardă 

Share