Șeful Catedrei Militare de pe lângă Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Haşdeu” – reținut. Iată ce ar fi făcut împreună cu un coleg!

Șeful Catedrei Militare de pe lângă Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Haşdeu” – reținut. Iată ce ar fi făcut împreună cu un coleg!

Șeful Catedrei Militare de pe lângă Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Cahul și un profesor la aceiași catedră au fost reținuți de ofițerii DGT Sud a CNA și procurorii anticorupție cu puțin timp în urmă. Cei doi funcționari sunt bănuiți de corupere pasivă și abuz de serviciu. Bănuiții ar fi pus la cale o schemă de eliberare a adeverințelor militare în lipsa frecventării de către studenți a cursurilor de instruire.

Potrivit datelor preliminare ale anchetei, cei doi suspecți a fi extorcat și primit sistematic bani de la cursanți pentru a le asigura obținerea certificatelor de absolvire a catedrei cu acordarea gradelor militare și depunerea jurământului, în timp ce aceștia nu se prezentau la orele de curs și la examene sau se aflau peste hotarele țării. În baza adeverințelor de absolvire, studenții puteau primi livrete militare pentru a accede ulterior în funcții cu statut special militar.

Cazul a fost investigat cu suportul informațional și operativ al Serviciului de Informații și Securitate. În vederea consolidării materialului probator, o livrare de control de 100 de euro a fost efectuată sub supravegherea CNA. După primirea banilor și eliberarea unui certificat promis, șeful Catedrei și profesorul au fost recunoscuți în calitate de bănuiți și reținuți pe un termen de 72 de ore.

Pe acest caz, au fost pornite două cauze penale pe corupere pasivă și abuz de serviciu, fiind apoi conexate într-una singură.

Dacă vor fi găsiți vinovați, bănuiții riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 10 ani cu amendă în mărime de până la 8000 unități convenționale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 10 ani.

Actualmente se întreprind măsuri speciale de investigație și acțiuni de urmărire penală în vederea documentării activității infracționale a bănuiților.

Conducerea urmăririi penale este în gestiunea Procuraturii Anticorupție.

 

Maria Roșca

Share