Au vizitat Fiscul! Elevii Colegiului Național de Comerț au aflat mai multe despre activitatea instituției

Au vizitat Fiscul! Elevii Colegiului Național de Comerț au aflat mai multe despre activitatea instituției

42 de elevi din cadrul Colegiului Național de Comerț al Academiei de Studii Economice din Republica Moldova au vizitat Serviciul Fiscal de Stat. Vizita face parte din cadrul programului de studii al elevilor, care prevede vizitarea instituțiilor de stat, ce au atribuții în domeniul de specialitate. La rândul său, SFS a salutat inițiativa colegiului, unul dintre scopurile primordiale ale instituției fiind educarea tinerei generații în spiritul civismului fiscal.

În cadrul aflării celor 42 de elevi în incinta SFS, specialiști din cadrul instituției gazdă le-au prezentat oaspeților informații despre activitatea instituției per ansamblu, despre structura organizațională a acesteia, despre sistemul bugetar al țării, noțiuni generale de impozite și taxe, și altele.

Cu exemple din propria experiență, în fața elevilor s-a prezentat directorul adjunct al SFS – Ludmila Botnari, care le-a mulțumit tinerilor pentru interesul manifestat față de domeniul fiscal și instituția pe care o reprezintă. Separat, le-a urat succese în  pe tărâmul profesional.

La finele evenimentului, oaspeții au adresat întrebări, interacționând activ cu angajații fiscali.

fisc fisc1

Mihaela Rotari

Share