O nouă ediție a concursului regional „Cel mai bun plan de afaceri”
La Chișinău a demarat miercuri, 26 aprilie, o nouă ediție a concursului regional „Cel mai bun plan de afaceri” al absolvenților instituțiilor de învățământ profesional tehnic (ÎPT). La ediția curentă a concursului participă 99 de planuri de afaceri, cu 29 mai mult de cât în 2016, ceea ce demonstrează potențialul antreprenorial sporit al elevilor, potrivit unui comunicat de presă.
Concursul „Cel mai bun plan de afaceri” are scopul de a dezvolta competențele antreprenoriale ale tinerilor și a-i ajuta să se realizeze în plan profesional, prin aprecierea celor mai bune planuri de afaceri elaborate de elevi în cadrul disciplinei Bazele antreprenoriatului.
Ediția 2017 a Concursului regional „Cel mai bun plan de afaceri” se desfășoară în perioada 26 aprilie-5 mai în regiunea de Nord, Centru, Sud și UTA Găgăuzia. Participanții sunt elevii care s-au clasat pe locurile I și II la concursurile la nivel local din 45 instituții ÎPT.
În cadrul concursului, elevii prezintă planuri de afaceri inovative în diferite domenii, inclusiv prestări de servicii, agricultură, alimentație publică, servicii auto, croitorie și altele.
Moraru Valeria, spre exemplu, este elevă în anul IV la Colegiul de Medicină Veterinară și Economie Agrară din Brătușeni, Edineț, specialitatea Merceologie. Tânăra este pasionată de cultura coreeană și vrea să deschidă un restaurant cu bucate coreene în orașul Edineț.
„Voi avea nevoie de o investiție de circa 1 milion de lei. Am studiat cerințele pieței și am văzut că această nișă nu este acoperită, de aceea cred că afacerea mea va avea succes”, spune tânăra. Ea este convinsă că studiile la colegiu oferă perspective de carieră foarte bune și pe viitor se vede o femeie de afaceri prosperă.
Membrii juriului vor desemna învingătorii în baza mai multor criterii, printre care actualitatea/originalitatea ideii, gradul de inovare, viabilitatea ideii de afaceri, complexitatea analizei SWOT, strategia de marketing și planul financiar, precum și potențialul de a deveni start-up.
Concursul „Cel mai bun plan de afaceri” este organizat de Centrul pentru Educație Antreprenorială și Asistență în Afaceri (CEDA) în parteneriat cu Ministerul Educației, Ministerul Agriculturii, Asociația Femeilor de Afaceri din Bălți cu suportul Fundației LED Moldova. Învingătorii concursului regional vor concura ulterior în cadrul concursului național al „Celui mai bun plan de afaceri”.