Meteorologii din România: De astăzi, 20 aprilie, intră în vigoare un nou cod galben de vreme rea
De astăzi, 20 aprilie, intră în vigoare un nou cod galben de vreme rea. Se vor produce precipitaţii în general însemnate cantitativ, ninsori şi strat de zăpadă în zona de munte, intensificări ale vântului până vineri, 21 aprilie, la ora 14.00. Tot astăzi, începând cu ora 18.00, intră în vigoare și un cod portocaliu de vreme rea. Se vor produce precipitații însemnate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare în Moldova, ninsori și strat de zăpadă consistent în zona Carpaților Orientali și Meridionali, intensificări ale vântului.
Vor fi precipitaţii mai ales în regiunile estice și centrale, unde cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp.
În Moldova și Transilvania, treptat vor predomina ninsorile, iar în zona deluroasă din sudul țării, precum și în deltă, vor fi precipitații mixte. La munte va continua să ningă şi se va depune strat de zăpadă.
Vântul va avea intensificări temporare îndeosebi în regiunile estice, unde vitezele la rafală vor atinge 55…65 km/h.
Vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă în toate regiunile, iar în cursul nopților de joi/vineri și vineri/sâmbătă local se va semnala brumă.
COD PORTOCALIU
În intervalul 20 aprilie, ora 18:00 – 21 aprilie, ora 9:00, se vor produce precipitații însemnate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare în Moldova, ninsori și strat de zăpadă consistent în zona Carpaților Orientali și Meridionali, intensificări ale vântului.
În cea mai mare parte a Moldovei, vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, local însemnate cantitativ, iar în zona de munte a județelor Harghita, Covasna, Brașov, Sibiu, Argeș, Dâmbovița, Prahova și Buzău va ninge și se va depune strat de zăpadă, local consistent. Temporar, vântul va avea intensificări cu viteze de 50…60 km/h, iar pe crestele montane rafalele vor depăși 70…80 km/h, viscolind zăpada.
Sursa: realitatea.net