Cui îi convine varianta propusă de preşedintele Dodon – sistemul mixt

Cui îi convine varianta propusă de preşedintele Dodon – sistemul mixt

Cui i-ar conveni varianta propusă de preşedintele Dodon – sistemul mixt?” – la această întrebare, acordată de Europa Liberă, a răspuns analistul politic Igor Volnițchi.

„Nu ştiu dacă putem spune că ar conveni cuiva. Avem două tabere distincte în politica moldovenească. Prima este formată din cei care sunt avantajaţi de actualul sistem. Este vorba de opoziţia de centru-dreapta şi de unele partide de stânga (PSRM) sau de centru-stânga (Partidul Nostru). Acestor formaţiuni le convine sistemul actual în totalitate. PD, dar şi unor partide mai mici care nu au nici o şansă să treacă în parlament în baza actualului sistem evident că le convine mai mult sistemul uninominal”, a declarat Volnițchi.

Liderul de opinie a menționat că „sistemul mixt avantajează într-o oarecare măsură şi socialiştii şi PD, dar dezavantajează, evident, partidele de centru-dreapta cărora li se reduc din şansele de a asigura acea alternanţă la guvernare, despre care ele vorbesc, la următorul scrutin parlamentar”. „Însă, repet, acest sistem electoral mixt este o variantă care nu putem spune că ar satisface în deplină măsură toate aşteptările, speranţele căruiva partid politic sau tabere politice din Republica Moldova”, a subliniat analistul politic.

Mihaela Rotari

Share