Va putea oare Kroll să ajungă la adevăr?
Mass-media din Moldova a pus la îndoială eficiența și obiectivitatea activității renumitei companiiKROLL care desfășoară investigarea independentă a așa numitului jaf al miliardului din cele trei bănci moldovenești.
Într-un articol publicat în ziarul „Komsomolskaia Pravda v Moldove”, autorii au analizat mai multe cazuri de care s-a ocupat această companie americană în perioade diferite.
În special, ei afirmă că anume KROLL, încă la începutul anilor 90, a fost implicat în procesul de identificare a așa numitului „aur al partidului” – mijloacele valutare care după dezmembrarea URSS, potrivit unor estimări, ar fi rămas în conturile PCUS deschise peste hotare. Potrivit autorilor, compania n-a mai reușit să găsească respectivele mijloace, lucru care a provocat un scandal generând mai multe pretenții atât din partea comanditarului, adică a Guvernului Rusiei, cât și din partea companiei. În pofida faptului că investigația a eșuat, compania KROLL a pretins de la statul rusesc un onorariu, și anume 1,5 mln. de dolari.
La fel, au fost evocate exemple când unele dosare de rezonanţă au fost investigate în mod angajat. Este vorba în special despre „dosarul Gongadze”, cazul jurnalistului ucrainean asasinat in anul 2000. Moartea acestuia era asociată cu numele lui Leonid Kucima, președintele de atunci al Ucrainei. Compania KROLL a fost contractată pentru a investiga independent circumstanțele morții acestui jurnalist, iar peste jumătate de an a constatat că Leonid Kucima n-ar avea nicio implicare în acest asasinat. De altfel, unul dintre comanditarii investigației a fost omul de afaceri și politicianul Viktor Pinciuk, care nu era nimeni altul decât ginerele lui Leonid Kucima.
Autorii evocă și alte exemple care indică asupra caracterului angajat și neobiectiv al activității acestei companii americane întrebându-se dacă practica „dosarelor la comandă” este cumva una tipică pentru KROLL. În acest context autorii se referă la exemplul lui Abdurahman Boreh, un important om de afaceri și politician de opoziție din Djibouti. Acesta a fost expulzat din țară, iar autoritățile din Djibouti au contractat compania KROLL, chipurile, pentru a identifica conturile secrete ale opoziționarului. De facto, KROLL s-a ocupat de distrugerea reputației antreprenorului, promovând în instanțele de judecată interesele comanditarului său. Acest lucru a fost de fapt constatat de Curtea Supremă din Anglia care a supus criticelor și a condamnat atât autoritățile din Djibouti, cât și compania KROLL pentru că au „indus în eroare instanța acuzându-l de terorism pe cunoscutul om de afaceri din Djibouti Abdurahman Boreh, și concurentul politic al Președintelui din Djibouti, și supunându-l unor hărțuieli inadmisibile”.
În acest context, autorii amintesc că concursul în urma căruia compania KROLL a fost desemnată să investigheze „jaful miliardului” a fost unul netransparent, iar negocierile au fost desfăşurate de Guvernul condus de exponentul Partidului Liberal Democrat Valeriu Streleț. Totodată, liderul PLDM Vlad Filat a fost condamnat la 9 ani de închisoare pentru acuzații de corupție fiind considerat unul dintre principalii beneficiari ai mijloacelor scoase din cele trei bănci moldovenești.
Amintim că compania americană KROLL a fost angajată în 2015 pentru a desfășura o investigație independentă a așa numitului „jaf al miliardului”. Contractul a fost încheiat cu Banca Națională a Moldovei, iar clauzele acestuia nu sunt făcute publice. Potrivit unor estimări, onorariul companiei ar constitui de la 900 de mii de dolari SUA până la 60 la sută din suma recuperată a mijloacelor scoase din cele trei bănci moldovenești devalizate.
atata timp cat asupra libertatii presei sunt dubii din cauza stapanilor prin offshor dar si informatiilor privind preturile abonamentelor politicienilor – si fapt ca Platon si Filat (care erau principalii finantatori ai presei de la Chisinau) – evident ca au sa atace kroll-ul…
Eu cred ca va putea, ei sunt cointeresati de a recupera banii, doar ei lucreaza la procent din banii recuperati.