Remunerarea anuală legală acordată primarului de Bălți și adjuncților săi va fi donată

Remunerarea anuală legală acordată primarului de Bălți și adjuncților săi va fi donată

Conducerea Primăriei Bălți va oferi banii primiți în calitate de premii anuale în scop de binefacere. Despre aceasta a anunțat primarul Renato Usatîi pe pagina sa de Facebook. Remunerarea anuală legală a fost acordată primarului și adjuncților săi de către Consiliul municipal Bălți, potrivit www.ru1.md.

„Posturile de televiziune ale lui Plahotniuc mă învinuiesc de primirea unui premiu de 24.000 de lei. Mereu am renunțat chiar și la salariu. Fiecare lună îl transferam pentru azilul de animale, pensionarilor, copiilor și așa mai departe” a scris Usatîi pe Facebook. „Timp de un an și jumătate de activitate nu am cheltuit nicio dată banii din buget chiar și pentru alimentarea mașinii. Toate deplasările le achitam din cont propriu. Chiar să creadă cineva în țara asta că eu îmi voi lua acești bani sau oricare alt premiu?! Viceprimarii au procedat demn, deși ei au meritat acești bani”, consideră primarul de Bălți.

Cum a anunțat deja presa din capitala de nord, conform rezultatelor activității efective a conducerii Primăriei din Bălți, Consiliul municipal a luat decizia de a le acorda premii primarului Renato Usatîi, precum și celor trei adjuncți ai săi. Calitatea muncii efectuare în 2016 a fost apreciată de o comisie specializată.

Toți banii funcționarii au decis să-i transmită unei femei din localitate care este într-o situație materială precară. Potrivit viceprimarului Igor Șeremet, nu o singură dată la el s-a adresat o mamă a doi copii cu rugămintea de a-i acorda un ajutor financiar pentru renovarea casei. La etapa actuală, a fost luată decizia de evacuare a familiei din cauza riscului prăbușirii. Totuși, alocarea banilor nu s-a reușit, în condițiile în care, acum circa zece ani, Guvernul a stopat programul de oferire a ajutorului material din resurse bugetare pentru casele avariate.

Igor Șeremet a menționat că după adoptarea de către Consiliul municipal a deciziei cu privire la premii, unele instituții de presă au publicat această informație așa cum le-a fost convenabil.

Doina Secrieru

Share