Dodon a semnat decretele privind numirea în funcții a zece judecători. Ce le-a solicitat

Dodon a semnat decretele privind numirea în funcții a zece judecători. Ce le-a solicitat

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a semnat decretele privind numirea în funcții a următorilor judecători: Liudmila Caraianu este numită în funcția de judecător la Curtea de Apel Comrat, Eugeniu Pșenița – în funcția de vicepreședinte al Judecătoriei Edineț, potrivit unui comunicat de presă.

Tatiana Avasiloaie, Ecaterina Buzu, Natalia Clevadî, Elena Costiuc,  Dumitru Bosîi, Adrian Cerbu, Igor Chiroșca și Radu Holban au fost numiți în funcția de judecător pînă la atingerea plafonului de vîrstă.

În cadrul întrevederii cu judecătorii, la care a participat și Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Victor Micu, a avut  loc o discuție cu privire la starea lucrurilor în sistem prin prisma reorganizării instanțelor judecătorești.

Discuțiile s-au axat pe necesitatea consolidării puterii judecătorești și îmbunătățirea actului de justiție.

Șeful statului s-a adresat către magistrații promovați cu solicitarea să îndeplinească cu responsabilitate maximă obligațiunile de serviciu, să fie imparțiali, deschiși și onești, pentru a asigura apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor, să nu admită acțiuni care dăunează intereselor serviciului și prestigiului justiției.

Maria Roșca

Share