Filip: Întreprindem toate eforturile pentru a crea un climat de afaceri cât mai favorabil şi a atrage potenţialii investitori

Prim-ministrul Pavel Filip a avut o întrevedere cu Othmar Ederer, președintele Grawe Group din Austria, potrivit unui comunicat de presă.

În cadrul discuţiei, Premierul a remarcat activitatea pe piaţa asigurărilor din Republica Moldova a concernului Grawe, care reprezintă un investitor important din Uniunea Europeană. Totodată, şeful Executivului a menţionat că unul dintre obiectivele activităţii sale este axat pe asigurarea condițiilor favorabile pentru mediul de afaceri, prin asigurarea unei justiții corecte şi funcţionării eficiente a instituțiilor de combatere a corupției: „Întreprindem toate eforturile pentru a crea un climat de afaceri cât mai favorabil, precum şi a atrage potenţialii investitori. În acest proces punem accent pe două elemente importante: depăşirea barierelor birocratice și crearea condițiilor confortabile pentru antreprenori prin aprobarea unor reguli clare și egale pentru toți”.

La rândul său, Othmar Ederer a apreciat deschiderea și eforturile depuse, exprimând certitudinea unei colaborări de succes şi pe termen lung: „Intenţia companiei noastre este de a avea o activitate durabilă şi protejată în Republica Moldova, iar experienţa noastră ne permite să garantăm clienţilor noștri deservire calitativă”.

În context, Premierul a menţionat că este la curent cu problemele cu care s-a confruntat compania austriacă în ultimii ani. Totodată, a informat despre măsurile care au fost întreprinse, inclusiv în vederea atragerii la răspundere a persoanelor ce se fac vinovate de prejudicierea activității Grawe în Moldova. Pavel Filip a dat asigurări că Executivul va sprijini şi va proteja interesele fiecărui investitor străin ce activează, precum și a celor care intenționează să investească în Republica Moldova.

Compania Grawe reprezintă un concern financiar internațional cu o componentă diversificată: bănci, companii de asigurări, companii imobiliare şi se clasează în topul primelor companii din Austria.

Maria Roșca

Share