Președintele Comisiei de la Veneția, despre inițiativa lui Dodon de a opera modificări la Constituție
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut astăzi o întrevedere cu Președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio.
Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul întrevederii, părțile au făcut un schimb de opinii pe subiecte legate de eventuala modificare a Constituției, a legislației electorale, precum și a altor legi.
Igor Dodon s-a pronunțat pentru necesitatea operării unor modificări ale Constituției în vederea acordării împuternicirilor suplimentare Președintelui țării în ceea ce privește dizolvarea Parlamentului.
„Pe de o parte – aceasta este dorința majorității cetățenilor, pe de altă parte – modificările respective asigură echilibrul între instituția prezidențială și Parlament”, a menționat șeful statului.
Totodată, Igor Dodon l-a informat pe oficialul european despre faptul că a fost prezentată o inițiativă legislativă în acest sens, menționând că dacă aceasta nu va fi susținută în Parlament, se va merge pe calea consultării poporului Republicii Moldova.
La rândul său, Gianni Buquicchio s-a expus pentru balansarea puterilor în stat și a asigurat că instituția pe care o reprezintă va susține orice demers care este în corespundere cu standardele internaționale general acceptate.
Potrivit lor, părțile au ajuns la înțelegerea ca proiectul de modificare al Constituției și a altor legi să fie transmise Comisiei de la Veneția până la finele săptămânii.
Referindu-se la o eventuală schimbare a Codului Electoral, șeful statului s-a expus ferm pentru păstrarea sistemului electoral actual, însă a menționat necesitatea operării unor modificări care ar asigura un drept eficient la vot a tuturor cetățenilor Republicii Moldova indiferent unde se află, dar și reprezentarea concetățenilor noștri din diasporă și a cetățenilor de pe malul sting al Nistrului în legislativ.
Oficialii au convenit să intensifice colaborarea la nivel de experți.
Doina Secrieru
Vrabia mălai visează – așa și Dodon vrea acum atribuții mai mari, fapt imposibil și inadmisibil pentru țara noastră! să-și mai pună pofta-n cui!
N-am avut echilibru intre presedintie si parlament atunci cind Filat era premier, iar presedintele era condus de el, si iata ca am ramas fara miliard, deci Dodon, beai niste ceai si nu te diorgai.
Interesant de cite ori Gianni Buquicchio la trimis pe Dodon in pula in gind?!