Peste 350 de companii participă la cea de-a XVI-a ediție a Expoziției naționale „Fabricat în Moldova”
Peste 350 de companii din industria alimentară, ramura vitivinicolă, industria mobilei, industria ușoară etc, participă la cea de-a XVI-a ediție a Expoziției naționale „Fabricat în Moldova”, care a fost inaugurată miercuri, 1 februarie 2017. Târgul expozițional este organizat de Camera de Comerț și Industrie, sub patronajul Guvernului, și are genericul „Prin calitate spre competitivitate”.
În discursul de inaugurare, prim-ministrul Pavel FILIP a subliniat relevanța și amploarea expoziției. ” În secolul XXI regulile s-au schimbat și nu mai este neapărat ca un agent economic să fie foarte mare, ci inteligent și foarte muncitor. În contextul Acordului de liber schimb cu UE, sloganul „Prin calitate spre competitivitate” este mai actual ca niciodată”, a spus premierul.
Potrivit organizatorilor, la ediția din anul curent participă un număr record de companii, ce reprezintă toate ramurile economiei naționale și toate regiunile țării. Târgul expozițional va fi vizitat de delegații de businessmeni din România, Rusia, Belarus, Italia, Austria, Ungaria etc. Pentru prima dată, sunt reprezentate și companii mixte moldo-italiene.
La ediția din acest an a expoziției sunt prezente cu standuri reprezentative Asociația Producătorilor din Industria Ușoară, Asociația Producătorilor de Divin și Brandy de Moldova, Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Fructe – Moldova Fruct, Uniunea MOLDCOOP.
Suprafața expozițională constituie peste 2500 metri pătrați. În pavilionul central al „Moldexpo” sunt prezentate companii din sectorul agroindustrial, în pavilioanele nr. 2 și 3 – sectorul industrial, iar în spațiile deschise – produse și tehnica agricolă.
Expoziția se desfășoară în perioada 01-05 februarie 2017, la CIE Moldexpo și va putea fi vizitată până duminică, între orele 10.00- 18.00.
Doina Secrieru