Parlamentul RM  a emis un necrolog

Parlamentul RM  a emis un necrolog

Parlamentul Republicii Moldova a emis un Necrolog:

„La 24 decembrie 2016 s-a stins din viață cunoscutul şi îndrăgitul actor Mihai Curagău, personalitate marcantă a culturii naționale. Dispariţia actorului lasă un gol imens în viaţa noastră teatrală.

Mihail Curagău s-a născut la 15 august 1943, în satul Bălăneşti, raionul Nisporeni. Își face studiile la specialitatea actorie teatru şi film la Institutul de Arte „Gavriil Muzicescu” din Chişinău. Debutează ca actor în filmul lui Gheorghe Vodă Se caută un paznic, realizat în anul 1967 la studioul cinematografic „Moldova-film”. Ulterior actorul colaborează cu regizori de prestigiu printre care Emil Loteanu, Vasile Pascaru, Igor Cobâleanschi și realizează peste 40 de roluri în filme de producție autohtonă şi străină.

Actorul Mihail Curagău a avut o prezență remarcabilă în viața teatrală a Moldovei. De-a lungul unei jumătăți de secol, el a fost actor la Teatrul muzical-dramatic „A.S. Puşkin” (azi – Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”), iar din 1990 până în prezent la Teatrul „Satiricus” din Chişinău cu trupa căruia a jucat pe scene din mai multe țări ale lumii.

Personajele create de Mihai Curagău sunt apreciate pentru firescul, veridicitatea ce le caracterizează, actorul imprimându-le trăsăturile, şarmul eului său original.

Mihai Curagău a fost unul dintre fondatorii „Teatrului de miniaturi” de la Televiziunea Națională, unde s-a produs în peste 100 de scheciuri şi scenete. A jucat, de asemenea, în zeci de spectacole televizate şi radiofonice, a dublat peste 40 de roluri în filme.

Pentru meritele sale de excepţie lui Mihai Curagău i-au fost acordate numeroase premii naționale, titluri onorifice, inclusiv cel de  Artist al Poporului, înalte distincții de stat, devenind cavaler al Ordinului Republicii.

Istoria şi toți cei care l-au cunoscut îi vor păstra vie amintirea.

Exprimăm sincere condoleanţe familiei, rudelor, prietenilor artiștilor-colegi şi tuturor celor care l-au cunoscut și l-au prețuit.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. 

Andrian CANDU, Președintele Parlamentului Republicii Moldova

Pavel FILIP, Prim-ministrul Republicii Moldova

Monica BABUC, Ministru al Culturii”.

Doina Secrieru

 

Share