Pavel Filip: Am o atitudine specială faţă de CE
Premierul Pavel Filip a prezidat, astăzi, o şedinţă cu membrii Secretariatului Consiliului Economic de pe lângă Prim-ministru (CE), preşedinţii grupurilor de lucru create în cadrul acestuia şi finanţatorii structurii. Dialogul purtat s-a axat pe rezultatele obţinute în promovarea reformelor de îmbunătățire a mediului de afaceri şi de ameliorare a climatului investițional, precum şi pe priorităţile de activitate a CE pentru anul viitor.
În cadrul reuniunii, şeful Cabinetului de miniştri a transmis mulţumiri partenerilor de dezvoltare pentru sprijinul și încrederea acordată Consiliului Economic, dar şi reprezentanţilor asociaţiilor de business pentru implicare activă în promovarea reformelor. „Am o atitudine specială faţă de CE, este cel mai important instrument, pe care pot să-l utilizez în activitatea mea. Guvernul este deschis pentru dialog, trebuie doar să stabilim priorităţile de activitate şi să mergem consecutiv în realizarea acestora, iar Consiliul Economic este o platformă eficientă în acest sens”, a declarat Pavel Filip.
Prim-ministrul a mai vorbit despre priorităţile de activitate ale Executivului şi obiectivele atinse, printre care: redobândirea încrederii partenerilor de dezvoltare, aprobarea Acordului cu Fondul Monetar Internaţional şi reluarea finanţărilor externe, inclusiv din partea Uniunii Europene. „N-a fost un an simplu pentru Guvern, aşa cum n-a fost un an simplu pentru mediul de afaceri şi cetăţeni. Totuşi, am reuşit să facem mai multe lucruri bune şi sunt convins că am pornit în direcţia corectă. Trebuie să fim absolut previzibili, să avem reguli clare şi stabile, pentru a permite mediului de afaceri să se dezvolte”, a mai spus Pavel Filip.
Pe parcursul anului 2016, în cadrul Consiliului Economic de pe lângă Prim-ministru au fost create trei grupe de lucru permanente şi câteva ad-hoc. Prezenţi la şedinţă, preşedinţii grupurilor de lucru, reprezentanţi ai asociaţiilor de business, au menţionat că, în această perioadă, au fost promovate mai multe iniţiative necesare pentru facilitarea activităţii comunităţii de afaceri, iar instituţia a devenit una funcţională. Printre realizări au fost menţionate: reforma controalelor de stat şi reducerea numărului de acte permisive, eliminarea obligativităţii ştampilei, facilitarea comerţului, simplificarea procedurii de obţinere a permiselor de lucru pentru străini şi altele.
La rândul lor, reprezentanţii Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, ai Ambasadei Marii Britanii în Republica Moldova şi ai Băncii Mondiale, instituţii care sprijină financiar activitatea Secretariatului CE, au apreciat progresul înregistrat în facilitarea activităţii mediului de afaceri şi au spus că vor susţine în continuare activitatea Consiliului Economic, pentru a crea o economie eficientă, care să aducă beneficii cetăţenilor.
„Se observă o schimbare foarte mare a atmosferei de lucru, care a devenit una de colaborare dintre asociaţiile de business şi autorităţi. Vom continua să acordăm suport pentru dezvoltarea guvernanţei economice în Republica Moldova”, a subliniat Alex Kremer, şeful Oficiului Băncii Mondiale la Chişinău.
La finalul întrevederii au fost trasate obiectivele de activitate ale Consiliului Economic de pe lângă Prim-ministru pentru anul 2017, printre acestea fiind: reducerea în continuare a poverii administrative asupra mediului de afaceri, elaborarea modificărilor la Codul muncii, precum şi măsurile de combatere a fenomenului salariilor în plic.
Mihaela Rotari
Da nu ma intereseaza pe mine atitudiniile, eu vreau sa vad rezultate pentru tara. Ati primit bani de la europeni, vad zilnic ca gazoductul Iasi-Ungheni se mareste, pai iata asa sa vad rezultate peste tot.
Abia se semneaza acordurile de imprumut, pana incepe lucrul, mai este ceva timp. Important este ca tot ce se face este pentru cetateni Demult aveam nevoie de o guvernare social-democrata, care sa actioneze in primul rand din aspectul necesitatilor primordiale a oamenilor si apoi in cele politice.
Banii abia au fost primiți, deacum începe cel mai greu lucru. Avem nevoie de un stat puternic, dezvoltat, care să intre cu usurinta in familia UE.
Imi place Filip ca interactioneaza direct, folosind cat mai rar posibil intermediarii in discutiile cu cetatenii, institutiile si mai ales cu partenerii externi, mai rar pentru functionarii de la noi care-s deprinsi sa roada pantalonii pe scaun si sa primeasca salarii colosale.