10 inițiative primordiale de ordin social-economic, reformator și anticorupție ale Partidului lui Andrei Năstase

„La ora actuală, Republica Moldova traversează una dintre cele mai grave perioade de derapaj democratic din întreaga sa istorie. După ce din vistieria statului a fost furat un miliard de dolari, guvernarea ilegitimă și uzurpatoare nu a întreprins nimic pentru a-l recupera. Dimpotrivă, a pus pe umerii poporului întoarcerea uriașei sume cu dobândă, iar recent a decis să legifereze jaful secolului și averile funcționarilor procurorilor și judecătorilor corupți prin așa-zisa amnistie fiscal”. Declrația aparține Partidului Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA).

Potrivit sursei citate, este evident că  lupta cu corupția a devenit o himeră, iar noul procuror general a fost ales pe criterii politico-oligarhice, cu încălcarea gravă a legii, fiind învestit, ca de obicei, pe furiș. „Mai mult ca atât, actualul regim mafiot folosește organele de drept și sistemul judecătoresc preponderent în scopul intimidării activiștilor civici, oponenților politici, funcţionarilor indezirabili, dar şi a oamenilor de afaceri. Drept rezultat, putem constata amplificarea semnificativă în ultima perioadă a represiunilor politice, precum şi a tentativelor de corupere politică şi dezbinare a forţelor de opoziţie antioligarhică”, mai afirmă PPDA.

Totodată, afirmă că reformele sociale mimate de către  cleptocrația moldovenească au culminat cu majorarea nesimțită a vârstei de pensionare, fără a se oferi soluții viabile de salvare a oamenilor de vârsta a treia de la un adevărat genocid social la care sunt supuși zi de zi.

„În aceste condiții, Platforma Demnitate și Adevăr face publice 10 inițiative primordiale de ordin social-economic, reformator și anticorupție, menite să oprească înrobirea totală a cetățenilor țării.

1.       Soluționarea problemei miliardelor furate. Anularea legii care impune cetățenii să achite miliardele furate, inițierea anchetei internaționale, recuperarea banilor jefuiți și tragerea la răspundere a tuturor persoanelor realmente responsabile de acest furt.

2.       Renunțarea la schema procurării energiei electrice de la dubioasa firmă off-shore, identificarea altor furnizori de energie electrică și micșorarea tarifelor pentru consumatori.

3.       Neadmiterea ridicării vârstei de pensie și stagiu de pensionare. Majorarea pensiei în două etape în procesul reformării sistemului de pensii prin:

a)      majorarea pensiei medii până la minimul de existență;

b)      majorarea pensiei minimale până la minimul de existență.

Sursele de majorare: introducerea unui impozit special pentru operațiunile de off-shore, impozitarea specială a jocurilor de noroc, introducerea impozitului de lux pentru anumite autovehicule și obiecte imobiliare, economia mijloacelor în procesul de achiziții publice.

4.       Reforma justiției. Demiterea  Procurorului  General actual și desemnarea unui Procuror General independent. Reatestarea, inclusiv cu aplicarea în condiţiile legii a detectorului de minciuni, a tuturor judecătorilor, procurorilor, angajaților CNA și reorganizarea personalului acestora. Angajarea în aceste structuri a noilor specialiști bine instruiţi în ţară şi în străinătate, cu oferirea unor salarii decente.

5.       Neadmiterea adoptării legii privind amnistia fiscală a bunurilor și capitalului, propusă de actuala guvernare, în scopul legalizării banilor furați din sistemul bancar, precum și a bunurilor funcționarilor, procurorilor și judecătorilor corupți.  Aplicarea mecanismului confiscării extinse a averii demnitarilor, procurorilor, judecătorilor si rudelor acestora în cazurile în care nu-și pot proba provenienţa surselor averii dobândite. Adoptarea legii lustrației extinse după materie şi până în prezent.

6.       Publicarea imediată a datelor recensământului din 2014, transparentizarea și punerea în ordine a registrului cetăţenilor și a listelor de alegători, modificarea legislației electorale în vederea asigurării și garantării votului fiecărui cetățean din diasporă, depolitizarea Comisiei Electorale Centrale.

7.       De-off-shore-izarea economiei prin interzicerea activității firmelor off-shore în domeniile strategice ale economiei țării (sectorul bancar, domeniul de asigurări, piața mass-media, etc.) și introducerea unui impozit special pentru tranzacțiile cu firmele off-shore.

8.       Detenebrizarea economiei prin stimularea fiscală a businessului legal și înăsprirea semnificativă a sancțiunilor pentru evaziuni fiscale, în special pentru achitarea salariilor în plic, fenomen ce afectează concomitent atât drepturile şi interesele angajaţilor, cât şi bugetul public naţional.

9.       Debirocratizarea administrativă prin implementarea reformei organelor de administrație publică centrală și micșorarea semnificativă a numărului ministerelor. Remanieri reale în statele de personal ale ministerelor și agențiilor, cu majorarea semnificativă a salariilor celor îndreptăţiţi conform legii şi principiului meritocraţiei. Introducerea sistemului „ghișeu unic” pentru toate serviciile acordate antreprenorilor de către autoritățile statale, precum și pentru eliberarea autorizațiilor și licențelor. Extinderea maximă a serviciilor online.

Descentralizarea financiară și politică profundă a țării. Transferul unui număr maxim de servicii publice pentru populație la primării.

10.   Demonopolizarea economiei prin eficientizarea semnificativă și depolitizarea activității Consiliului Concurenței, Agenției Naționale de Reglementare în Energie și aAgenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei . Combaterea reală a acordurilor de cartel și a acțiunilor abuzive ale companiilor cu pozițiile dominante în diferite sectoare ale economiei și înăsprirea semnificativă a sancțiunilor pentru încălcarea legislației privind protecția concurenței.Demonopolizarea urgentă a pieței mediatice. Adoptarea noului Cod al Audiovizualului, depolitizarea Consiliului Coordonator al Audiovizualului și trecerea reală la televiziunea digitală.

Pentru realizarea imediată a unora dintre inițiativele sus-menționate, Platforma Demnitate și Adevăr cere noului Președinte să renunțe la demagogia geopolitică și, în cel mult 10 zile din ziua învestiturii, să întreprindă următoarele acțiuni stringente:

1.       Să propună Parlamentului inițiativa legislativă privind anularea legii care impune cetățenii să achite miliardele furate;

2.       Să facă o solicitare în adresa serviciilor speciale din mai multe țări privind anchetarea jafului bancar, a spălătoriei mafiei ruseşti prin intermediul justiţiei din R. Moldova, și recuperarea miliardelor sustrase;

3.       Să nu promulge actele legislative, adoptate de actualul Parlament, privind așa-zisa reformă a sistemului de pensii. În cazul în care aceste acte legislative vor fi promulgate de președintele în exercițiu, să fie înaintată inițiativa legislativă privind anularea majorării vârstei de pensii și stagiului de cotizare.

4.       Să întreprindă toate acțiunile legale, politice, sociale ce se impun pentru demiterea actualului procuror general şi desemnarea unui nou procuror general independent, profesionist, din afara zonei de influență a oligarhiei criminale.

5.       Să nu promulge legea privind anularea capitalului și stimularea fiscală. În cazul în care această lege va fi promulgată de actualul președinte, să înainteze inițiativa legislativă privind anularea acestei legi.

6.       Să vină cu inițiativa legislativă privind demonopolizarea reală a pieței mediatice, în special și prioritar a celei audiovizuale, inclusiv prin trecerea imediată la televiziunea digital”, a subliniat partidul condus de Andrei Năstase.

„Salutăm inițiativa societății civile din R. Moldova şi România, care au cerut donatorilor să stopeze orice ajutor financiar către regimul criminal moldovenesc în cazul în care va fi adoptată așa-zisa amnistie fiscală. Salutăm pe această cale iniţiativa şi demersul PAS către partenerii de dezvoltare, ai R. Moldova, nu ai guvernării, cu privire la convocarea unor întâlniri lunare cu partidele de opoziție şi membrii societăţii civile, pentru a analiza reformele şi modul de implementare a cestora. Facem apel către ambasadele acreditate la Chișinău, partenerii noștri de dezvoltare să condiționeze drastic – inclusiv prin soluționarea revendicărilor noastre – finanţarea R. Moldova”, a conchis PPDA.

 

Mihaela Rotari

 

Share