Declarație: Votul transnistrenilor la alegerile prezidențiale este mai degrabă un vot dirijat și nu e conștient

Declarație: Votul transnistrenilor la alegerile prezidențiale este mai degrabă un vot dirijat și nu e conștient

Votul transnistrenilor este mai degrabă un vot dirijat și acest lucru s-a văzut foarte clar, inclusiv din acele declarații pe care le-au făcut votanții din stânga Nistrului participând la votare în secțiile de votare deschise în dreapta Nistrului. Declarația a fost făcută de analistul politic, jurnalistul şi scriitorul Igor Volniţchi, pentru Europa Liberă.

Referindu-se la votul transnistrenilor, analistul politic a spus că a scris anterior mai multe analize în acest sens.

„Eu am scris anterior la această temă cred că minimum 5-6 materiale, inclusiv pe parcursul ultimilor luni, în care atenționam despre rolul pe care l-ar putea juca într-un eventual scrutin parlamentar anticipat sau în scrutinul prezidențial alegătorii din regiunea transnistreană. De fapt, aceștia sunt cetățeni ai Republicii Moldova și nimeni nu le poate interzice să participe la anumite procese, inclusiv la procesele electorale, de pe malul drept al Nistrului. Însă, totodată, cunoaștem cu toții că această regiune trăiește într-o izolare totală de restul Republicii Moldova, inclusiv izolare informațională, de aceea nu putem vorbi în cazul lor despre un vot conștient”, a declarant jurnalistul.

Igor Volnițchi a mai spus că transnistrenii nu au s-au mobilizat, ci mai degrabă au fost organizați să voteze în cadrul turului II de prezidențiale.

„Este mai degrabă un vot dirijat și acest lucru s-a văzut foarte clar, inclusiv din acele declarații pe care le-au făcut votanții din stânga Nistrului participând la votare în secțiile de votare deschise în dreapta Nistrului. Oamenii au spus clar că: am fost organizați, unii chiar au recunoscut că a fost o indicație a așa zisului „prezident” al Transnistriei, cum îi spuneau ei în acele reportaje. Nu putem vorbi aici de o mobilizare, ci de o organizare și este absolut evident că s-a lucrat mult în această direcție pentru ca votul transnistrenilor să conteze în ecuația electorală și el a contat. Sunt unele estimări care spun că peste 4/5 din acea diferență care s-a înregistrat în turul doi între Igor Dodon și Maia Sandu au făcut-o anume votanții din stânga Nistrului aduși organizați pe malul drept”, a menționat analistul politic.

Doina Secrieru

Share