Directorul AGEPI: „Moldova Fashion Expo” este un eveniment foarte important pentru companiile și designerii autohtoni

Directorul AGEPI: „Moldova Fashion Expo” este un eveniment foarte important pentru companiile și designerii autohtoni

Cea de-a XVI-a ediţie a Expoziţiei internaţionale specializată de mărfuri, utilaje şi materii prime pentru industria uşoară „Moldova Fashion Expo”, se desfăşoară în perioada 3-6 noiembrie curent, la CIE l „Moldexpo”. În cadrul expoziției, producătorii autohtoni au posibilitatea să promoveze o gamă largă de articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, marochinărie, accesorii, mașini industriale de cusut şi de călcat etc., potrivit unui comunicat de presă al AGEPI.

La ceremonia de inaugurare a evenimentului au fost prezenți Octavian Calmîc, Viceprim-ministru, Ministru al Economiei, Valentina Radcenco, fondator ArtPodium, Natalia Coșulean, vice-președinte Asociația Patronală din Industria Ușoară (APIUS) și Arcadie Andronic, director al Centrului internaţional de expoziţii „Moldexpo”.

La deschiderea expoziției a participat și Directorul general al Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), Octavian Apostol, care a menționat  importanța unor asemenea evenimente care promovează şi susțin companiile și designerii autohtoni și i-a îndemnat pe toți cei care activează în domeniul industriei ușoare: antreprenori, designeri să nu aştepte ca cineva să profite de ideea lor ci să-și înregistreze marcile, modelele industriale sau invențiile la AGEPI, locul unde ideile se transformă în active, iar activele în bani.

Toți vorbitorii din cadrul  evenimentului de inaugurare au subliniat faptul că organizarea expoziției este o bună platformă de a prezenta realizările obținute de producătorii autohtoni care activează în industria ușoară.

Totodată, în cadrul expoziției sunt organizate mese rotunde, seminare tematice, conferințe și prezentări de colecții vestimentare.

În prima zi a evenimentului, AGEPI și Asociația Patronală în domeniul Industriei Ușoare (APIUS) au organizat un seminar de instruire cu genericul “Potențialul proprietății intelectuale pentru dezvoltarea și promovarea afacerii”. La seminar au participat reprezentanți ai întreprinderilor din domeniul industriei ușoare, membri ai Asociației APIUS.

În cadrul seminarului au fost puse în discuție subiecte ce ţin de semnele distinctive, cum ar fi marca de produs, brandul, designul industrial, rolul acestora în promovarea imaginii întreprinderii, inclusiv recomandări practice privind elaborarea și utilizarea mărcii și a designului industrial pentru promovarea unei afaceri, specificul și rolul protecției acestora sub aspect național și internațional, ținând cont de necesitatea dezvoltării afacerii în condițiile extinderii pieței de desfacere, precum și unele aspecte economice, inclusiv gestionarea corectă a acestora.

Tot în aceste zile, la „Moldexpo”, are loc și Expoziţia internaţională specializată de mobilă, utilaje, scule, materiale şi accesorii pentru fabricarea mobilei, “Furniture Fashion Expo – FFE”, ediţia a XVII-a.

Expozițiile se vor desfășura până pe 6 noiembrie.

agepi agepi2 agepi3

Doina Secrieru

Share