Campionatului la sportul aplicativ desfășurat în memoria salvatorilor și pompierilor decedați în misiune
Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al MAI a dat start Campionatului la sportul aplicativ desfășurat în memoria salvatorilor și pompierilor decedați în misiune. Evenimentul a început cu o ceremonie de comemorare a eroilor la sediul serviciului și cu depuneri de flori din partea conducerii Serviciului Situații Excepționale, a salvatorilor și a rudelor celor trecuți în neființă.
Aproape de ora 11.00 în parcul „Valea Morilor” din mun. Chișinău a fost dat startul competițiilor la proba depășirea pistei cu obstacole de 100 metri. Aici 17 echipe din subdiviziunile din țară au concurat între ele. Mai mult, pompierii au prezentat performanțe și la ștafeta 4×100, iar în următoarele două zile urmează să se ridice pe scara de fereastră la etajul 4 și pe scara culisabilă la etajul 3. Salvatorii se vor ridica pe verticală și vor depăși fișa de salvare – deblocare.
La final, competițiile vor finaliza cu etapa, desfășurarea de luptă de la motopompă, iar echipele învingătoare se vor alege cu tehnică și echipament de intervenție.
Campionatul la sportul aplicativ al pompierilor se desfășoară în fiecare toamnă, timp de 27 de ani, iar pompierii și salvatorii înscriu noi recorduri. Scopul competițiilor este de a menține veșnic vie memoria celor care s-au dedicat viața pentru salvare oamenilor.
Pînă în prezent în misiuni de serviciu și-au pierdut viața 8 salvatori și pompieri.
Mihaela Rotari