Mecanismul Naţional de Prevenire a Torturii – într-o formulă nouă  

Mecanismul Naţional de Prevenire a Torturii – într-o formulă nouă  

Consiliul pentru prevenirea torturii a fost instituit în corespundere cu prevederile Legii nr.52 cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsman), potrivit unui comunicat de presă.

 Urmare a concursului organizat de Oficiul Avocatului Poporului, în componenţa Consiliului pentru prevenirea torturii au intrat  Mihail Gorincioi, jurist la Asociaţia Obştească „Centrul de Drept al Avocaţilor”,  Svetlana Doltu, medic ftiziopulmonolog la Asociaţia Obştească „AFI”, Radu Nicoară, jurist la IDOM, Oxana Gumennaia, psiholog, membru al CPEDAE, Ceslav Panico, jurist la Institutul de Reforme Penale.

 Membrii Consiliului au fost propuşi de societatea civilă şi selectaţi prin concursul organizat de Oficiul Avocatului Poporului pentru un mandat de 5 ani, care nu poate fi reînnoit. Avocatul Poporului şi Avocatul Poporului pentru drepturile copilului sînt membri de drept ai Consiliului.

Consiliul este creat în scopul protecţiei persoanelor împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, în calitate de mecanism naţional de prevenire a torturii, în conformitate cu Protocolul opţional la Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante.

 În Republica Moldova Mecanismul Naţional de Prevenire a Torturii (MNPT) a fost instituit în anul 2007. De la începutul  funcţionării MNPT,  în cadrul a două mandate anterioare, au fost efectuate  peste 1200 de vizite în locurile unde sunt ori pot fi deţinute persoane private de libertate, aceste vizite avînd drept scop prevenirea relelor tratamente şi înaintarea de recomandări menite de a ameliora situaţia persoanelor aflate în custodia statului.

Doina Secrieru

Share