CNAS a semnat un acord spre beneficiul moldovenilor care au lucrat sau lucrează în Italia

CNAS a semnat un acord spre beneficiul moldovenilor care au lucrat sau lucrează în Italia

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări Sociale Laura Grecu  a avut, astăzi, o întîlnire cu reprezentanţii Asociaţiei Obşteşti „Mişcarea Creştinilor Lucrători a Serviciului Internaţional de Asistenţă Socială din Moldova”. Scopul întrevederii a fost stabilirea unei relaţii de colaborare spre beneficiul muncitorilor moldoveni care au lucrat sau lucrează în Republica Italiană.

Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul întîlnirii reprezentanţii A.O. „MCL-SIAS Moldova” au înaintat către CNAS propunerea privind semnarea unui acord de colaborare între cele două instituţii. Preşedinte al A.O. „MCL-SIAS Moldova” Ilie Zabica a menţionat, că printre serviciile acordate lucrătorilor migranţi se numără acordarea suportului informaţional şi asistenţei la obţinerea pensiei italiene de către cetăţenii moldoveni reîntorşi în ţară.

La rîndul său, Laura Grecu a remarcat, că propunerea A.O. „MCL-SIAS Moldova” este una binevenită, pentru că cetăţenii care au atins vîrsta de pensionare trebuie să cunoască care sunt drepturile ce ţin de stabilirea pensiei, atît pe teritoriul Republicii Moldova, cît şi pe teritoriul altor state în care au activat.

Asociaţia Obşteştească „Mişcarea Creştinilor Lucrători a Serviciului Internaţional de Asistenţă Socială din Moldova”, înregistrată la 5 decembrie 2012, este reprezentanta în Republica Moldova al Patronatului SIAS (Servizio Italiano Assistenza Sociale) şi MCL Italia (Movimento Cristiani Lavoratori) în baza convenţiei semnate la 12 aprilie 2013.

MCL este o mişcare a muncitorilor creştini din Italia, fondată în 1970, fără scop lucrativ, cu caracter social, de solidaritate şi voluntariat. Domeniile principale de activitate ale MCL  sunt asistenţa în materie fiscală, pensionistică, protecţiei muncii, formării profesionale şi a dreptului familiei. Pentru o tutelă mai eficientă a drepturilor muncitorilor, dar şi pentru o mai vastă prezenţă în teritoriu, în 1972 MCL a constituit Patronatul SIAS.

 

Maria Roșca

Share