Cod galben de ninsori și vânt puternic. Ce zone sunt vizate
Meteorologii din România au emis, miercuri, mai multe atenționări nowcasting Cod galben de ninsoare însoțită de vânt puternic, valabilă în următoarele ore în județele Sibiu, Brașov, Bistrița-Năsăud, Maramureș și Caraș-Severin.
Potrivit meteorologilor, până la ora 12:00, în zona de munte, la peste 1.500 metri din județul Sibiu și Brașov, în localitățile Sâmbăta de Sus și Viștea, se va semnala ninsoare moderată ce determină scăderea vizibilității izolat sub 50 metri, cu fenomene asociate, precum vânt cu viteze la rafală de 50-70 kilometri/oră, viscolind zăpada.
Aceste fenomene vor afecta inclusiv Transfăgărășanul, avertizează specialiștii.
Tot până la ora 12:00, în zona de munte a județelor Bistrița-Năsăud și Maramureș, se va semnala, la altitudini de peste 1.000 de metri, ninsoare însoțită de vânt, cu viteze care la rafală vor atinge 50 — 70 kilometri/oră și care determină scăderea vizibilității.
De asemenea, până la ora 13:20, în zona de munte a județului Caraș-Severin, se vor semnala intensificări ale vântului, care vor atinge local 80 — 100 km/h, cu fenomene asociate, precum transport de zăpadă la altitudini de peste 1.800 de metri, scrie realitatea.net.