PSRM a sesizat CC privind încălcările grave comise de Guvernul Filip la asumarea răspunderii în privinţa pachetului de legi
După cum a promis, astăzi, Igor Dodon, liderul PSRM, candidat la funcţia de preşedinte al ţării, a depus la Curtea Constituţională o sesizare prin care a atacat procedura de examinare a moţiunii de cenzură înaintată de socialişti contra guvernului Filip şi legalitatea celor 7 legi pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea şi a pus pe umerii cetăţenilor miliardul furat de guvernare, potrivit unui comunicat de presă.
Igor Dodon a declarat că şedinţa de ieri a Parlamentului a vut loc cu grave încălcări a regulamentului Parlamentului, dar şi a Constituţiei RM: “Noi considerăm că şedinţa de ieri a fost una ilegală din mai multe motive. În primul rînd nu a fost respectată procedura de pregătire a şedinţei şi de includere a moţiunii de cenzură în ordinea de zi. Nu a fost raportul şi nici şedinţa Comisiei juridice. Avem mari dubii în ceea ce ţine de legalitatea şedinţei biroului permanent. De obicei, şedinţele parlamentului trebuie să aibă loc în zilele de joi şi vineri. În Constituţie şi în regulamentul Parlamentului este scris expres că moţiunea de cenzură se examinează în prima zi de şedinţă, din următoarea săptămînă. De aceea noi considerăm că şedinţa este una ilegală.”
Totodată, socialiştii susţin că nu au epuizat toate instrumentele legale de a stopa intrarea în vigoare a celor 7 legi pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea şi a pus pe umerii cetăţenilor miliardul furat. Igor Dodon consideră că aceste 7 legi sunt ilegale, atît la capitolul de concept cît şi la asumarea răspunderii, de aceea a atacat la CC, însăşi procedura de asumare a răspunderii.
“Astfel, noi considerăm că legile respective nu sunt legale, nu au intrat în vigoare şi nu pot fi aplicate. Dat fiind faptul că Timofti s-a grăbit şi a promulgat aceste Legi, noi am sesizat CC şi pe acest subiect, prin care atacăm legalitatea, în genere, a procedurii de asumare a responsabilităţii de către Guvern pe astfel de legi.” a conchis Dodon.
Asta e campania electorala a socialistilor? Puteau sa inventeze ceva mai original)). Faza cu contestarile si cu motiunile e deja veche))
Dodon isi face PR politic! Or el or Ion Sturza e tot aceeasi poveste.