Doi cetățeni moldoveni candidează la funcția de parlamentar la București

Doi cetățeni moldoveni candidează la funcția de parlamentar la București

Cetăţenii moldoveni în echipa lui Traian Băsescu pentru alegerile din decembrie Cetăţeni ai Republicii Moldova, care au cetăţenie română, vor candida la alegerile parlamentare din România. Doi dintre aceştia, jurnalistul Doru Dendiu şi liderul unionist Constantin Codreanu, s-au înscris în competiţia internă, anunţată la începutul lunii trecute de Partidul Mişcarea Populară, condus de ex-preşedintele României, Traian Băsescu, potrivit unui comunicat de presă. 

„Competiţia lansată de Partidul Mişcarea Populară demonstrează, o dată în plus, faptul că în PMP există deschidere pentru idei şi oameni noi. M-am înscris în competiţie pe lista candidaţilor pentru un loc de senator, pentru că vreau să candidez alături de cel care este cel mai iubit politician român în Basarabia – Traian Băsescu. Vreau să fac parte din echipa acestuia, pentru a continua proiectele pe care le-a iniţiat în perioada celor două mandate de preşedinte al tuturor românilor, dar şi pentru a promova câteva proiecte proprii”, a declarat Doru Dendiu. 

„Mă implic în politică pentru a-mi continua munca pe care am făcut-o în ultimii ani ca unionist în sectorul civic. În calitate de deputat, îmi propun să fiu ambasadorul Mişcării Unioniste, de pe ambele maluri ale Prutului, la forurile naţionale şi internaţionale. PMP e singurul partid din România care şi-a asumat Unirea ca obiectiv politic, iar Traian Băsescu este unicul preşedinte al României care a spus clar şi răspicat: după integrarea în NATO şi în UE, Unirea cu Republica Moldova este al treilea obiectiv de ţară. Pentru un unionist, nu putea exista altă opţiune de partid decât PMP”, a precizat, la rândul său, Constantin Codreanu. 

La scrutinul pentru alegerea membrilor Camerei Deputaţilor şi Senatului României de la finalul anului 2016, cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate vor putea să îşi exercite votul prin corespondenţă sau la una dintre secţiile de votare, care vor fi organizate în străinătate. Deocamdată, nu a fost făcut public numărul exact al secţiilor de vot care vor fi deschise în Republica Moldova.

 

Doina Secrieru

Share