Un bărbat cu dublă cetățenie, reținut la frontieră cu o mașină cu acte false
Un bărbat cu dubla cetățenie, a României și R.Moldova, care a prezentat document falsificat pentru mașina condusă, a fost depistat de polițiștii de frontieră din punctul de trecere Larga-Kelmențî. Acesta a încercat să intre în țară, în amiaza zilei de 1 octombrie curent.
Astfel, pentru autorizarea trecerii frontierei de stat, bărbatul de 48 de ani a înaintat la controlul de frontieră documentele de călătorie și cele pentru un autoturism, Volkswagen Golf, înmatriculat în Germania. Printre actele prezentate, polițiștii de frontieră au avut suspiciuni la autenticitatea procurii speciale, care îi dădea dreptul de a utiliza autoturismul aflat în punctul de trecere. Urmare a verificărilor suplimentare, cu ajutorul tehnicii speciale din dotare, s-a constatat că împuternicirea notarială, eliberată de autoritățile germane, prezenta semne vădite de falsificare în blancul acesteia.
Conducătorul auto a declarat că procura și-a perfectat-o la sfârșitul lunii septembrie curent, neavând cunoștință despre faptul că este falsificată.
În aceste condiții, mașina a fost reținută și indisponibilizată pe teritoriul punctului de trecere Larga, polițiștii de frontieră continuă cercetările în vederea elucidarea circumstanțelor infracțiunii.
Mihaela Rotari