Pilda lui Leancă: „Orice obstacol poate fi învins atunci când există voinţă „

Pilda lui Leancă: „Orice obstacol poate fi învins atunci când există voinţă „

„Orice obstacol poate fi învins atunci când există voinţă”. Declarația a fost făcută de Prim-vicepreşedintele PLDM, premierul Iurie Leancă, care a vizitat Colegiul „Mondostud-Art” din Chişinău, unde a purtat o discuţie plină cu studenţii şi profesorii despre reformarea sistemului de educaţie, politicile pe termen lung în domeniu, ridicarea prestigiului educaţiei vocaţionale etc.

Iurie Leancă a vorbit asistenţei despre Planul 2020 al PLDM care prevede reformarea sistemului de educaţie astfel încât acesta să asigure tinerilor abilităţi de viaţă suplimentare, să-i motiveze pentru a performa, să le garanteze angajarea în câmpul muncii cu salarii decente.

Premierul a menţionat că PLDM s-a angajat să promoveze reforme complicate, dar necesare pentru a putea înainta pe calea integrării europene.

Prim-vicepreşedintele PLDM a apreciat managementul performant de la colegiu, care permite studenţilor să-şi dezvolte abilităţi în giuvaiergerie, frizerie, cosmetologie şi administrare a afacerii.

„Mi-a inspirat optimism faptul că toţi absolvenţii acestei instituţii îşi găsesc un loc de muncă. Sunt ferm convins că reforma educaţiei vocaţionale, promovată de PLDM, prin conectarea învăţământului la necesităţile pieţei, este absolut necesară pentru dezvoltarea Moldovei”, a opinat Iurie Leancă.

Maria Roșca

Share