Cabinetul de miniștri și-a asumat răspunderea pe șapte legi
Cabinetul de miniştri s-a întrunit la 26 septembrie 2016, într-o şedinţă specială pentru a lua o serie de decizii de importanţă primordială. Premierul Pavel Filip a explicat necesitatea convocării şedinţei în cauză prin dorinţa de a continua acțiunile hotărâte în reformarea unor domenii strategice, consolidarea stabilității economice și sociale a statului, dar și ținând cont de agenda de lucru convenită cu Fondul Monetar Internaţional(FMI) pentru a obţine aprobarea acordului de finanțare la ședința din octombrie, potrivit unui comunicat de presă.
„Trebuie să reuşim aprobarea Acordului de finanţare la şedinţa bordului FMI din octombrie, aşa cum ne-am propus. De asta v-am convocat astăzi, ca împreună să luăm decizii pe câteva legi foarte importante, care reprezintă precondiţii ale Fondului Monetar Internaţional şi care ar trebui să intre în vigoare cât mai rapid şi n-are trebui să fie amânate din motive subiective, inclusiv ce ţin de campania electorală și dorința unor partide de a se manifesta populist în această perioadă”, a mai spus Premierul.
Astfel, Guvernul a luat decizia de a-și angaja răspunderea în fața Parlamentului pentru şapte legi. Este vorba de legi extrem de importante care vizează consolidarea și curățarea sectorului bancar, în așa fel încât să nu mai poată avea loc situații ca cele din trecut, dar este vorba și de legi privind bugetul de stat. „Toate aceste legi au fost adoptate în formula validată de FMI, s-a lucrat împreună cu ei, inclusiv până astăzi dimineaţă, iar modalitatea de aprobare a acestor legi prin asumarea răspunderii a fost coordonată cu cei de la Fondul Monetar Internaţional, cât şi cu majoritatea parlamentară. Suntem în situaţia să mergem pe angajarea răspunderii doar din motivul că n-avem prea mult timp la dispoziţie, or dacă mergem pe formula clasică, ar însemna să pierdem încă câteva săptămâni, a precizat Pavel Filip, menţionând că Moldova nu îşi poate permite acest lucru dacă vrea şi deblocarea finanţării UE.
Prim-ministrul a adăugat că angajarea răspunderii este susținută plenar de majoritatea parlamentară. „Vreau să le mulțumesc şi colegilor din coaliţie pentru că au ales să sprijine dorinţa Guvernului de a face paşi decisivi spre semnarea acordului cu Fondul Monetar Internaţional”, a accentuat Premierul.
Documentele pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea sunt: Legea pentru redresarea și rezoluția băncilor, Legea privind modificarea și completarea unor acte legislative, conexă cu proiectul de lege pentru redresarea și rezoluția băncilor, Legea cu privire la Depozitarul central al valorilor mobiliare şi Legea privind emisiunea obligațiunilor de stat în vederea executării de către Ministerul Finanțelor a obligațiilor de plată derivate din garanțiile de stat nr.807 din 17.11.2004 și nr.101 din 01.04.2015. Totodată, au fost aprobate un şir de modificări şi completări la Legea bugetului de stat, Legea bugetului asigurărilor sociale de stat şi Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul curent.
Doina Secrieru