Ministrul Jizdan: Sarcina noastră de baza este asigurarea păcii și liniștii în societate

Ministrul Jizdan: Sarcina noastră de baza este asigurarea păcii și liniștii în societate

Ministrul Afacerilor Interne Alexandru Jizdan a adresat un mesaj de felicitare tuturor cetățenilor Republicii Moldova:

„La cea de-a 25–a aniversare de la proclamarea Zilei Independenței Republicii Moldova, țara noastră are o altă culoare și alte aspirații spre un viitor mult mai prosper.
Acum 25 de ani, adevărații luptători și promotori ai valorilor naționale, prin muncă, dăruire și patriotism au decis să trăiască liber și să susțină dezvoltarea unui stat democratic, unii din ei sacrificându-și viețile, fapt pentru care le mulțumim și le suntem recunoscători.
Aceste sărbători naționale, „Ziua Independenței” și sărbătoarea „Limba noastră” sunt speciale pentru fiecare din noi, cetățenii acestui popor care vorbim în limba pe care ne-au lăsat-o strămoşii noștri, demonstrând lumii întregi că ţara noastră are istorie, are tradiții și cultură, are viitor.
Sarcina noastră de baza este asigurarea păcii și liniștii în societate, iar angajații Ministerului Afacerilor Interne promovează prin devotament și profesionalism adevăratele valori a legalității și echității sociale, a drepturilor și libertăților fundamentale și supremației legii.
Vă doresc tuturor să păstrați spiritul de luptători și dragostea de neam, să aveți realizări frumoase, bunăstare, pace în suflete și în familii.
La mulți ani, Moldova!”.
Mihaela Rotari
Share