Reprezentanții Consiliul Coaliției de guvernare s-au adunat la discuții

Reprezentanții Consiliul Coaliției de guvernare, reuniți în cadrul unei ședințe de lucru ordinare, au discutat pe marginea unei analize la zi, care indică stadiul implementării reformelor prioritare, dintre cele prevăzute în Foaia de parcurs cu Uniunea Europeană și abordate în cadrul negocierilor cu Fondul Monetar Internațional. Dialogul a avut loc marți, 5 iulie, dată care coincide cu debutul vizitei la Chișinău a echipei de experți a FMI. 

Potrivit comunicatului de presă emis, un subiect aparte al consultărilor s-a referit la necesitatea continuării, în ritm susținut și cu aceeași determinare demonstrată până acum de către guvernare, a reformelor justiţiei şi sectorului financiar-bancar, a implementării măsurilor anticorupţie și a celor care vizează îmbunătăţirea mediului de afaceri și investițional. Progresele obținute în toate aceste domenii sunt vizibile, fiind apreciate anterior de mai mulți parteneri internaționali ai țării noastre.  

 Consiliul Coaliției de guvernare a făcut și o trecere în revistă a principalelor teme de pe agenda parlamentară din această săptămână, fiind menționate mai multe proiecte care vin în sprijinul consumatorilor, prin introducerea unor granții pentru bunurile cumpărate.

 De asemenea, reforma administrației publice centrale, dar și unele metode noi de sporire a veniturilor și de eficientizare a cheltuielilor publice au fost menționate în contextul necesității de a consolida capacitățile bugetare ale statului.   

 *Poza simbol

Maria Roșca

Share