Peste 600 de oameni din toată țara au participat la „Dialog cu cetățenii”. Ultimul a fost organizat la Bălți
În ultimele opt luni, în jur de 600 de oameni și 26 deputate și deputați ai Parlamentului RM, membri ai diferitor comisii parlamentare și fracțiuni politice, au participat la cele 15 forumuri în toate regiunile-cheie ale țării. Drept rezultat direct al forumurilor, mai multe probleme care au fost abordate în cadrul dialogurilor, au fost auzite de către parlamentari, iar soluțiile pentru unele dintre ele s-au regăsit în noi inițiative legislative.
La deschiderea forumului din Bălți, Vicepreședinta Parlamentului, Liliana Palihovici, a anunțat cele mai noi proiecte legislative votate de Parlament, și anume Codul Electoral care a fost votat în lectura a doua și care include regulile de alegere a președintelui RM.
„Avem o perioadă mai scurtă de campanie electorală și de colectare a semnăturilor de către candidați, fiecare cetățean având dreptul să semneze doar pentru un candidat”, a declarat Vicepreședinta Parlamentului. Pe același subiect s-a pronunțat și deputata Elena Bodnarenco, adăugând că „în aceeași perioadă a fost aprobat în lectura a doua proiectul de lege privind statutul municipiului Chișinău, care o să aibă impact și asupra statutului municipiului Bălți, deoarece prevederile legiivor fireflectate și în legea privind statutul acestuia”.
Deputata Marina Radvan a salutat inițiativa organizării forumului, întrucât „astfel de întâlniri ne ajută să aflăm care sunt cele mai importante probleme ale societății și specificul fiecăreia,pentru ca, ulterior, să apară inițiative legislative ce ar veni să îmbunătățească viața oamenilor din țară”.
Alte subiecte abordate s-au referitla lipsa resurselor financiare pentrucumpărarea medicamentelor, dar și lipsa traducerii în limba rusă a prospectelor farmaceutice, în special pentru pensionari, fiind propusă și instituirea unor farmacii sociale, care să vîndă medicamente accesibile vârstnicilor.
Asupra problemei Colegiului Pedagogic „Ion Creangă” din Bălți, care urmează a fi închis și unde 95 la sută dintre lucrători sunt femei, deputata Maria Radvan a afirmat că această temă a fost discutată deja de două ori în Parlament și a asigurat cetățenii că nu se va renunțala acest subiect.
Ștefan Mocănaș s-a referit la importanța oficiilor teritoriale de informare ale Parlamentului pentru Republica Moldova. „Dorim ca această activitate să aibă un curs în două sensuri, nu doar noi să venim cu informații pentru cetățeni, dar și ei să vină cu întrebări, cu propuneri către parlamentari și să stabilească audiențe cu deputații”, a menționat dl. Mocănaș.La rândul său, Stela Belitei, șefa OTIP din Edinețși-a exprimat speranța că aceste oficii de informare își vor atinge scopul final și că vor fi create și altele, în mai multe regiuni ale țării”. Consultantul superior al OTIP Orhei, Zinaida Luchianova, a menționat că “Oficiul din Orhei are un mare success, fiindcolectate din teritoriu, diverse probleme cu care se confruntăcetățenii, iardeputații, respectiv au întreprinssoluțiipemargineacererilordepuse de aceștea. Astăziaici au fostinvitațireprezentanți din raionulTeleneștișiSîngerei, iarînperioadaurmătoare o săcreăm un program de audiență al cetățenilorîmpreună cu deputații.”
La Forumul din Bălți a fost discutatprogramul dezinstituționalizării persoanelor cu nevoi speciale, a fost propusă ideea de sporire a finanțărilor pentru crearea locuințelor sociale în Bălți și a proiectelor de susținere a femeilor în afaceri, pentru a crește astfel nivelul de dezvoltare economică a regiunii și pentru crearea noi locuri de muncă.
Forumul regional parlamentar a fost organizat cu susținerea Programului ONU „Femeile în Politică”, în parteneriat cu Platforma Comună de Dialog a Deputatelor din Parlamentul Republicii Moldova și Secretariatul Parlamentului. La finele fiecărui forum este formulat un sumar al discuțiilor, care este remis spre examinare deputaților. Până în prezent, forumuri regionale parlamentare similare s-au desfășurat în raioanele Orhei, Leova, Edineț, Ungheni, Comrat, Ialoveni, Călărași, Soroca, Glodeni, Rezina, Cahul, Căușeni, Taraclia, Cimișlia și în or. Bălți.
Programul ONU „Femeile în politică” este implementat de Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în parteneriat cu Fundația Est-Europeană și Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, sprijinit financiar de Guvernul Suediei.
Maria Roșca