Misiunea militarilor americani, la final. 60 polițiști din BPDS ”Fulger” – instruiți
Ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan, a participat la ceremonia oficială de încheiere a misiunii militarilor americani din cadrul cursului de pregătire în domeniul tehnicii de luptă la BPDS ”Fulger” a IGP, la 24 iunie curent.
Acest curs a fost organizat de către Ambasada Statelor Unite ale Americii în cadrul exerciţiului JCET – 2016, partea a II-a, implementat de Forţele Speciale Aeropurtate ale Departamentului Armatei SUA, sub ghidajul Ataşatului Militar al Ambasadei SUA în Republica Moldova, Jeff Muir.
În cadrul ceremoniei, Ministrul a adus sincere mulţumiri Guvernului şi Ambasadei SUA pentru sprijinul acordat în pregătirea poliţiştilor moldoveni, menţionând importanţa practică a exerciţiului JCET – 2016 la sporirea capacităţilor de luptă dar şi participarea la operaţiunile speciale, precum și eficienţa colaborării moldo-americană.
Pregătirea celor aproximativ 60 polițiști din BPDS ”Fulger”, a fost apreciată de către militarii americani, iar ca dovadă a frecventării şi însuşirii cursurilor, poliţiştii au primit certificate confirmative din partea Ambasadei SUA.
Scopul acestor cursuri este asigurarea schimbului de experienţă, a bunelor practici în activitatea serviciilor cu destinaţie specială, stabilirea şi consolidarea relaţiilor bilaterale de conlucrare între organele de drept din Republica Moldova, Statele Unite ale Americii şi România.
Exerciţiul JCET – 2016 a inclus instruirea medicală, instruirea de foc, tactica specială de intervenţie, instruirea de alpinism s.a, iar prima parte a exerciţiului a avut loc în perioada 4 – 26 iunie anul 2015.
Mihaela Rotari