Maestru în artă: Partidele proeuropene s-au unit și au făcut un lucru bun pentru țară

Maestru în artă: Partidele proeuropene s-au unit și au făcut un lucru bun pentru țară

Maestrul Petre Neamțu, director artistic si prim-dirijor al Orchestrei de muzică populară „Folclor” a Filarmonicii Naționale, a venit în sprijinul mesajului proeuropean al ministrului degrevat al Culturii, Monica Babuc, președinte al Organizației de Femei PDM Chișinău, în cadrul unei întrevederi cu angajați ai Bibliotecii Naționale și ai Filarmonicii Naționale ”Serghei Lunchevici”.

”Cred că noi ar trebuie să ne trezim, să mergem pe la țară și să îndemnăm  lumea să fie cu Uniunea Europeană.  În ultimii ani, partidele proeuropene s-au unit și au făcut un lucru bun pentru țară”, a fost de părere Petre Neamțu.

Monica Babuc le-a vorbit reprezentanților celor două instituții despre importanța alegerii pe care urmează să o facă cetățenii țării pe 30 noiembrie. ”Oamenii de cultură trebuie să fie mesagerii europenizării Republicii Moldova”, a declarat Monica Babuc.

Ministrul degrevat a mai spus că Republica Moldova poate deveni cunoscută în întreaga lume prin cultură și talentele sale. ”Noi trebuie să ne învățăm să creăm notorietate evenimentelor noastre culturale, să propagăm cultura, să arătăm lumii întregi ce talente avem.  Însă pentru a ajunge să obținem bani din cultură, statul trebuie să facă investiții serioase”, a menționat democrata. Ea a amintit că în acest an s-a reușit majorarea cu 25% a salariilor angajaților din cultură, ceea ce nu înseamnă mult, dar totuși constituie un plus în  veniturile lunare.

Prezentă la întrevedere, Directoarea Filarmonicii Naționale, Svetlana Bivol, și-a exprimat speranța că lucrurile vor merge bine în țară, și după 30 noiembrie.   Cele două întâlniri se înscriu în campania de consultare și comunicare cu cetățenii desfășurată de Partidul Democrat pe întreg teritoriul țării.

Maria Roșca

Share