Declarație: Republica Moldova este o prioritate pentru UE
Nivelul de realizare a Foii de parcurs privind reformele prioritare, legislația privind integritatea și lupta cu corupția, asanarea sectorului financiar-bancar, asigurarea stabilității economice, alegerile prezidențiale din toamna anului curent, reluarea asistenței UE pentru Republica Moldova au fost principalele subiecte abordate în cadrul întrevederii Președintelui Parlamentului Andrian Candu cu Directorul general pentru politica de vecinătate și negocierile pentru extindere din cadrul Comisiei Europene, Christian Danielsson.
Andrian Candu s-a referit punctual la măsurile întreprinse de Banca Națională a Moldovei pentru redresarea situației în cele trei bănci aflate sub supraveghere, inclusiv la elaborarea noii legislației în domeniu privind instrumentele legale pentru crizele bancare sistemice. În context, Președintele Parlamentului a dat asigurări cu privire la determinarea Parlamentului de a oferi sprijinul politic necesar pentru buna funcționare a BNM.
Referindu-se la implementarea Acordului de Asociere, Speakerul Andrian Candu a declarat că Parlamentul a devenit mult mai activ și implicat în acest proces. „Crearea recentă a Consiliului Parlamentar pentru Integrare Europeană a avut drept scop mobilizarea deputaților în realizarea Acordului de Asociere. Intenționăm să utilizăm plenar mecanismul de control parlamentar asupra legilor adoptate anterior urmare a asocierii cu UE”, a subliniat Președintele Parlamentului.
Un subiect aparte al discuțiilor a vizat asistența pentru dezvoltare a Republicii Moldova din partea Uniunii Europene. Andrian Candu și Christian Danielsson au făcut un schimb de opinii cu privire la evoluțiile curente în relația țării noastre cu Fondul Monetar Internațional, punctând, totodată, etapele tehnice care urmează a fi parcurse pentru relansarea asistenței UE.
Oficialii au mai discutat despre reforma administrației publice în țara noastră, în special viziunea autorităților în acest sens. De asemenea, Directorul general pentru politica de vecinătate și negocierile pentru extindere din cadrul Comisiei Europene s-a interesat despre mecanismele și implicarea societății civile în activitatea parlamentară.
La Bruxelles, Președintele Parlamentului Andrian Candu a avut o întrevedere cu Președintele Comisiei pentru Afaceri Externe, Elmar Brok, în cadrul căreia au fost trecute în revistă evoluțiile social-politice din țara noastră.
Maria Roșca