Absolvenții clasei a IX-a susțin astăzi examenul la matematică
Absolvenții clasei a IX-a susțin astăzi examenul la matematică. La proba de examen participă 31 239 de elevi din 1 164 de instituții de învățământ, anunță Ministerul Educației.
După cum a informat directorul Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare Anatol Topală, 8 absolvenți de gimnaziu vor primi nota ”10” (zece), din oficiu, la această probă, deoarece au obținut locuri premiante la olimpiada republicană la matematică sau la o olimpiadă internațională la disciplina respectivă.
Pentru absolvenții din instituțiile de învățământ cu predare în limba română, proba la matematică este prima probă de examen pentru absolvirea gimnaziului. Elevii de la instituțiile de învățământ cu predare în alte limbi au susținut deja un examen, săptămâna trecută, la limba și literatura română.
Potrivit sursei citate, joi, 9 iunie, absolvenții gimnaziilor vor avea proba de examen la limba de instruire, iar pe data de 13 iunie vor susține ultimul examen – la istoria românilor și universală.
Sesiunea suplimentară va avea loc în perioada 01-06 iulie 2016.
Doina Secrieru