Președintele Burgariei va efectua o vizită oficială în R.Moldova
Președintele Timofti l-a invitat pe președintele bulgar să efectueze o vizită oficială în Republica Moldova în timpul apropiat, invitație acceptată de către domnul Plevneliev. Invitația a fost lansată de Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, t la 1 iunie a.c., la o întrevedere bilaterală cu președintele Republicii Bulgaria, Rosen Plevneliev, la Sofia, Bulgaria, în marja summitului Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP). Despre aceasta comunică Serviciul de Presă al Președinției Republicii Moldova.
Cei doi șefi de stat au făcut un schimb de opinii pe marginea cooperării moldo-bulgare și au discutat despre evoluțiile din regiune.
Nicolae Timofti a apreciat susținerea consecventă şi fidelă al parcursului european al Republicii Moldova, susținere pe care țara noastră mizează în continuare prin sprijinul practic al Bulgariei în implementarea prevederilor Acordului de Asociere.
La rândul său, Rosen Plevneliev l-a asigurat pe Nicolae Timofti de deschiderea Bulgariei în oferirea Republicii Moldova a întregii expertize, de care dispune, în materie de integrare europeană, inclusiv în domeniile prioritare de reforma cum ar fi sectorul financiar-bancar.
În acest context, cei doi șefi de stat au încurajat organizarea unei reuniuni la nivel de prim- miniștri ai ambelor state.
Summitul SEECP s-a încheiat astăzi cu adoptarea unei declarații comune în care țările membre şi-au reiterat angajamentul de a intensifica în continuare cooperarea în domeniile cheie pentru dezvoltarea statelor membre ale SEECP precum domeniul energetic, transport, infrastructura, crearea unui climat investiţional favorabil, protecţia mediului ambiant.
Totodată, şefii de stat si de guvern s-au pronunţat pentru consolidarea dialogului la nivel înalt şi menţinerea perspectivei europene pentru toţi participanţii drept o prioritate esenţială a Procesului.
Președinția SEECP a fost deținută până în prezent de către Bulgaria și a fost preluată de către Croaţia.
Mihaela Rotari