Ce a spus PLDM europarlamentarilor din PPE cu referire la un candidat unic la prezidențiale

Ce a spus PLDM europarlamentarilor din PPE cu referire la un candidat unic la prezidențiale

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), fracţiunea parlamentară liberal-democrată, dar şi reprezentanţi ai organizaţiilor teritoriale şi de tineret ale formaţiunii au avut o întrevedere ieri cu  delegaţia Partidului Popular European, aflată într-o vizită de studiu în Republica Moldova. În cadrul întâlnirii PLDM și-a expus poziția vizavi de așteptarea PPE ca toate partidele de dreapta să meargă cu un singur candidat la alegerile prezidențiale.

În contextul scrutinului prezidenţial, s-a menţionat că PLDM consideră oportună unificarea forţelor de dreapta şi evitarea dispersării voturilor. În acest scop, este necesar un dialog cu formaţiunile politice de dreapta, pentru identificarea unui candidat comun, care să aibă cea mai mare susţinere populară.

Totodată au fost discutate și alte subiecte axate pe evoluţiile social-politice de la Chişinău. La fel, s-a discutat despre necesitatea implementării reformelor în cele mai sensibile domenii. În acest context, a fost accentuat rolul pe care PLDM, în calitate de partid de opoziţie, îl are în procesul de monitorizare a acţiunilor guvernării.

Liliana Palihovici i-a informat pe reprezentanţii PPE despre pregătirile către congresul PLDM, programat pentru luna iunie, iar Vadim Pistrinciuc a prezentat agenda politică a partidului pe termen mediu.

Doina Secrieru

Share