Viceministru de Externe: Este necesară consolidărea cooperării francofone în regiune
Viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Daniela Morari, a participat miercuri, 18 mai 2016, la deschiderea celui de-al doilea seminar regional francofon cu genericul „Promovarea egalităţii genurilor în şi prin educaţie”.
Potrivit unui comunicat, viceministrul a remarcat în adresarea sa către participanţii şi oaspeţii evenimentului ataşamentul Republicii Moldova pentru limba franceză şi valorile Francofoniei, a menţionat necesitatea consolidării cooperării francofone în regiune şi angajamentul pentru respectarea drepturilor omului, precum şi rolul educaţiei în promovarea egalităţii genurilor.
Seminarul respectiv a fost organizat în cooperare cu Organizaţia Internaţională a Francofoniei (OIF) şi cu participarea Organizaţiei nonguvernamentale „Gender Centru” în contextul împliniri a douăzeci de ani de la aderarea Republicii Moldova la OIF.
La eveniment au participat reprezentanţii instituţiilor guvernamentale şi non guvernamentale din cele şase state membre cu drepturi depline ale Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei din Europa Centrală şi de Est (Albania, Armenia, Bulgaria, fosta Republică Iugoslavă Macedonia, România şi Republica Moldova), funcţionari din cadrul OIF şi ai reţelei francofone pentru egalitatea genurilor.
Doina Secrieru