Medicii Armatei Naţionale, instruiți de americani //Foto

Medicii Armatei Naţionale, instruiți de americani //Foto

Exerciţiul moldo-american „Falcon Medic 2016” a demarat ieri în Brigada de infanterie motorizată „Ştefan cel Mare”, dislocată în municipiul Chişinău.

Potrivit şefului serviciului medical al Armatei Naţionale, locotenent-colonel medic Sergiu Cîrlan, aplicaţiile, care se desfăşoară în perioada 16-27 mai curent, au ca scop instruirea personalului medical din Armata Naţională şi se vor finaliza cu un exerciţiu de simulare privind acordarea ajutorului medical în caz de dezastre.

Sursa a specificat că pe parcursul celor două săptămâni, 44 de cadre medicale din unităţile şi instituţiile medico-militare ale Armatei Naţionale şi 20 militari din serviciul medical al Gărzii Naţionale a Carolinei de Nord, SUA, vor testa conceptul existent de asistenţă medicală în operaţiuni, interoperabilitatea şi vor elabora propuneri privind optimizarea conceptului de acordare a ajutorului medical în timpul dezastrelor.

De notat că exerciţiul „Falcon Medic 2016” face parte din Programul Nursing implementat în Armata Naţională, lansat în 2013, cu sprijinul Gărzii Naţionale a Carolinei de Nord.

image-01 - копия image-02 image-03 - копия image-04 image-07

Maria Roșca

 

Share