Însoţitorii de bord, instruiți de SIS pe profil antiterorist (foto)
Organizarea procesului de pregătire şi instruire pe profil antiterorist a specialiştilor din cadrul autorităţilor abilitate rămâne în continuare una dintre sarcinile principale ale Centrului Antiterorist al Serviciului de Informaţii şi Securitate, anunță Centrul de comunicare şi relaţii publice al SIS.
În contextul activizării entităţilor teroriste pe plan regional şi internaţional, transpuse în comiterea tot mai frecventă a atentatelor la nodurile de transport şi locurile de aglomerare în masă, Serviciul de Informaţii şi Securitate realizează măsuri instructiv-practice planificate, desfăşurând un ciclu de instruire destinat personalului aeronautic.
Astfel, însoţitorii de bord ai Întreprinderii de Stat Compania Aeriană „Air Moldova” pentru al doilea an consecutiv au fost instruiţi de colaboratorii Centrului Antiterorist şi Institutului Naţional de Informaţii şi Securitate „Bogdan, Întemeietorul Moldovei” pe segmentul securităţii antiteroriste în sistemul aeronautic.
Instruirea a inclus un şir de discipline ce au avut drept scop formarea, dezvoltarea, perfecţionarea şi menţinerea nivelului de pregătire individuală, necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţionale în timp de pace şi în eventuale situaţii de criză.
Doina Secrieru