Guvernul RM și BERD la o nouă inițiativă de colaborare
Guvernul Republicii Moldova şi BERD au lansat o nouă iniţiativă de colaborare. Un Memorandum în acest sens a fost semnat astăzi de Prim-ministrul Iurie Leancă, în prezenţa şefei oficiului Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) la Chişinău, Julia Otto. Din partea BERD, documentul a fost semnat la Londra de preşedintele BERD, Suma Chakrabarti.
Iniţiativa vizează îmbunătăţirea climatului investiţional şi consolidarea guvernării corporative în Republica Moldova. Astfel, Memorandumul prevede consolidarea Consiliului Economic al Prim-ministrului susţinut de BERD şi accelerarea reformelor ţintite spre ameliorarea mediului de afaceri, instituirea unor mecanisme eficiente de asistenţă în domeniul investiţional, în vederea prevenirii concurenţei neloiale pe piaţa autohtonă, soluţionării alternative a litigiilor, precum şi dezvoltării procedurilor de arbitraj dintre participanţii mediului de afaceri din Moldova.
În baza Memorandumului, BERD va oferi asistenţă tehnică suplimentară în domenii precum achiziţiile publice şi consolidarea capacităţilor judiciare. Părţile vor lucra împreună pentru a îmbunătăţi guvernarea corporativă în întreprinderile de stat şi instituţiile financiare, pentru consolidarea Consiliului Concurenţei şi sporirea capacităţilor asociaţiilor de business din ţara noastră.
„Semnificaţia acestui Memorandum de înţelegere în relaţia cu BERD este una foarte importantă pentru Republica Moldova. Acesta este axat pe domenii-cheie strategice în vederea asigurării transformării Republicii Moldova într-o economie funcţională”, a declarat Iurie Leancă. Prim-ministrul s-a arătat încrezător că măsurile prevăzute în acest Memorandum vor asigura mai multă transparenţă în sistemul financiar, mai multe reforme a mediului de afaceri, mai multe locuri de muncă şi utilizarea mai eficientă a fondurilor publice.
La rândul său, şefa oficiului BERD la Chişinău, Julia Otto, a salutat faptul că autorităţile Republicii Moldova sunt determinate să soluţioneze problemele cu care se confruntă mediul de afaceri prin acţiuni concrete şi a exprimat disponibilitatea Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare de a sprijini acest efort. „Realizarea acestui Memorandum de înţelegere va aborda problemele legate de transparenţă, corectitudine şi va crea condiţii de concurenţă echitabilă pentru întreprinderile ce activează în Republica Moldova”, a subliniat Julia Otto.
BERD este cel mai mare investitor instituţional din Republica Moldova. Până în prezent, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a investit aproximativ 900 milioane de euro în peste 100 de proiecte.
Mihaela Rotari