Droguri în valoare de 45 mii de lei, scoase din circuit. Patru persoane au fost reținute
Patru persoane, cu vîrste cuprinse între 23 și 33 de ani, membri a unei grupări specializate în introducerea prin contrabandă și comercializarea drogurilor de tip ectasy și amfetamină au fost reținuți de poliție ca urmare a acțiunilor de investigare în perioada lunilor februarie – martie, a angajaților Direcției Antidrog în comun cu Procuratura sectorului Buiucani. Trei dintre suspecți sînt reținuți pentru 72 de ore.
În cadrul investigațiilor, oamenii legii au stabilit că drogurile erau aduse din Bulgaria și Olanda iar activitatea infracțională a grupului era desfășurată atît în mun. Chișinău, cît și pe întreg teritoriul Republicii Moldova, prin intermediari.
De asemenea, drogurile erau răspîndite prin cluburile de noapte și locurile de agrement. Astfel, un gram de amfetamină era realizat la prețul mediu de 400-450 de lei, iar o pastilă ecstasy din categoria celor depistate era vîndută cu 150 – 250 de lei.
În rezultatul măsurilor întreprinse, la 4 martie curent, în municipiul Chișinău, a fost reținut un membru al grupării, de 33 de ani. În urma percheziției efectuate în automobilul personal, de model „VW Pasat”, au fost ridicate și sigilate 50 de pastile de ecstasy, ascunse în interiorul unui borcan cu supliment alimentar pentru sportivi.
Ulterior, persoana reținută, exprimîndu-și acordul de colaborare cu organul de investigație, a efectuat sub controlul ofițerilor de poliție livrarea controlată a pastilelor depistate către destinatar, persoană care se ocupa cu realizarea drogurilor pe teritoriul raioanelor din regiunea de nord a RM.
Astfel, în cadrul acțiunilor de urmărire penală, polițiștii i-au reținut încă trei membri ai grupului care răspîndeau drogurile din Chișinău către realizatori.
Ca urmare a perchezițiilor efectuate la domiciliile suspecților, domiciliați în raionul Briceni și municipiul Chișinău, polițiștii au ridicat 11 pliculețe cu aproximativ 50 gr de amfetamină, 27 de comprimate de ecstasy, 13 200 lei, 250 euro, bani proveniți din realizarea drogurilor, un aparat artizanal sub formă de tub destinat pentru consumul substanțelor narcotice. Valoarea estimativă a drogurilor sechestrate este de 45 000 de lei.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală ”Circulația ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor în scop de înstrăinare” . Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă închisoare de la 7 la 15 de ani.
Maria Roșca