Mai mulți tineri specialiști din domeniul culturii vor beneficia de indemnizații unice la angajare
Absolvenții instituțiilor de învățământ superior și profesional-tehnic cu profil artistic, care se vor angaja, conform repartizării, în municipiul Chișinău, vor beneficia de indemnizația unică de 90 sau 120 de mii de lei, în funcție de nivelul instituției absolvite. Până acum, de această plată beneficiau doar cei repartizați în mediul rural.
„Republica Moldova are talent și potențial cultural, iar tinerii care aleg acest domeniu vor fi sprijiniți să facă muzică, teatru, arte acasă la noi și să promoveze Republica Moldova peste tot în lume, simțind sprijinul ministerului tot mai mult”, a declarat Ministrul Culturii, Cristian Jardan.
Guvernul a extins, astăzi, lista persoanelor care pot primi indemnizația, prin modificarea Regulamentului cu privire la modul de calcul, repartizare, utilizare și evidență a transferurilor cu destinație specială pentru susținerea tinerilor specialiști din domeniul culturii.
Prin completarea prevederilor actuale, eligibili pentru indemnizație vor fi și cei care se vor angaja în instituțiile în care fondatorul este Ministerul Culturii. Din acestea fac parte instituțiile teatrale concertistice și muzeele din capitală, pe lângă Casele de Cultură și bibliotecile sătești, prevăzute până acum.
Astfel, se urmărește creșterea gradului de integrare profesională a absolvenților instituțiilor de învățământ artistic, sporirea atractivității sectorului cultural public și consolidarea rețelei instituțiilor culturale publice cu personal tânăr și calificat.
Amintim că, începând cu 1 iulie 2024, tinerii bibliotecari, muzeografi sau artiști care s-au angajat, în primul an după absolvire, conform repartizării, primesc o indemnizație unică.












