Recomandările ANRE pentru consumatorii de gaze naturale care depistează diferențe între datele din factură și cele indicate de contorul
Întrucât în lunile de iarnă consumul de gaze naturale și facturile pentru acest consum cresc în mod simțitor, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) îi sfătuiește pe consumatorii care depistează diferențe între datele din factură și cele indicate de contorul de gaze să se adreseze, pentru soluționarea acestei probleme, la furnizorul de gaze naturale sau la ANRE, în cazul în care nu sunt satisfăcuți de măsurile luate de furnizor.
ANRE face acest apel după ce s-a autosesizat în urma declarației de săptămâna trecută a prim-ministrului interimar, Gheorghe Brega, despre mai multe plângeri parvenite la Guvern de la consumatori privind achitarea suplimentară lunară pentru consumul de gaze naturale.
ANRE precizează că Regulamentul cu privire la furnizarea și utilizarea gazelor naturale, aprobat prin Hotărârea Consiliului de administrație al ANRE nr.415 din 25.05.2011, nu prevede includerea în facturi a unor volume suplimentare de gaze naturale, care urmează a fi achitate de către consumatorii de gaze naturale. Potrivit Regulamentului, furnizorul emite factura pentru gazele naturale furnizate consumatorului în dependență de volumul de gaze naturale utilizat de consumator și înregistrat de echipamentul de măsurare (contorul de gaze naturale) și tariful la gazele naturale, aprobat de ANRE și publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
În același timp, ANRE informează consumatorii că în cazul în care nu este acces la echipamentul de măsurare pentru citirea indicaţiilor, furnizorul este în drept să emită facturi în baza calculelor estimative ale consumului de gaze naturale pe o perioadă nu mai mare de 2 luni. Totodată, operatorul de reţea este obligat să contacteze consumatorul final pentru a i se asigura accesul la echipamentul de măsurare. Dacă consumatorul final nu reacţionează la solicitarea operatorului de reţea, fapt confirmat documentar, acesta este în drept să deconecteze instalaţiile de gaze naturale ale consumatorului respectiv, cu respectarea prevederilor Regulamentului sus – menționat.
Conform legislaţiei în vigoare, ANRE examinează petiţiile consumatorilor de resurse energetice privind divergenţele acestora cu furnizorii în limitele competenţei sale. În cazul în care consumatorul nu a primit, în termenele stabilite, răspuns la petiţia sa de la furnizor sau dacă nu–i satisfăcut de măsurile întreprinse de acesta, el este în drept să se adreseze la ANRE sau în instanţa de judecată.
Mihaela Rotari