
Dorin Recean a avut o întrevedere de rămas bun cu Ambasadorul UE
Prim-ministrul Dorin Recean a avut o întrevedere de rămas bun cu șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, ambasadorul Jānis Mažeiks. Oficialul își încheie mandatul după patru ani de activitate în țara noastră.
Șeful Executivului a mulțumit ambasadorului pentru sprijinul constant și a apreciat contribuția statelor membre UE la realizarea agendei de reforme a Republicii Moldova. Premierul a menționat principalele evoluții în domeniile cheie și a subliniat că Guvernul de la Chișinău va continua să acorde prioritate acțiunilor necesare pentru accelerarea procesului de aderare la Uniunea Europeană.
„Uniunea Europeană ne-a fost alături în toate etapele importante – atât în momentele de criză, când am avut nevoie de sprijin, cât și în eforturile noastre de integrare. Mergem ferm și ireversibil pe calea europeană, iar Planul de creștere pentru Moldova, oferit de UE, ne va ajuta să construim aici, acasă, condiții de viață europene”, a spus premierul Dorin Recean.
Oficialii au vorbit despre proiectele implementate cu susținerea Uniunii Europene și progresele înregistrate de țara noastră în domenii precum energia, agricultura, asigurarea securității cibernetice și reformarea justiției.