Guvernul Republicii Moldova exprimă recunoştinţă României pentru ajutorul acordat

Guvernul Republicii Moldova exprimă recunoştinţă României pentru ajutorul acordat

Prim-ministrul interimar Gheorghe Brega a adresat luni o scrisoare omologului său român, Dacian Cioloş, prin care îşi exprimă gratitudinea pentru ajutorul acordat de autorităţile României cetăţenilor moldoveni, victime ale deflagraţiei din 9 ianuarie curent.

„În numele Guvernului Republicii Moldova, dar şi al meu personal, ţin să vă mulţumesc pentru receptivitatea manifestată faţă de solicitarea noastră în vederea acordării sprijinului necesar pentru transportarea în România a celor trei persoane grav rănite în urma recentei deflagraţii produse la Chişinău, precum şi pentru asigurarea promptă a asistenţei medicale. Vreau să remarc îndeosebi profesionalismul echipei antrenate în această misiune deloc uşoară, fapt pentru care îmi exprim întreaga mea gratitudine. Sper că prin aceste eforturi comune vom reuşi să acordăm pacienţilor ajutor medical de înaltă performanţă şi să sporim, astfel, şansele lor de supravieţuire”, se spune în scrisoarea oficială.

Duminică, 10 ianuarie, trei persoane care au suferit cel mai mult în urma exploziei, au fost transportate la Bucureşti cu o aeronavă pusă la dispoziţie de autorităţile române şi beneficiază în prezent de tratament performant.

 

Maria Roşca

Share