
Alegerile parlamentare vor avea loc pe 28 septembrie
Alegerile parlamentare vor avea loc la 28 septembrie curent.
„Astăzi, împreună cu deputații PAS am înregistrat proiectul de hotărâre prin care se propune desfășurarea alegerilor parlamentare pe 28 septembrie”, a anunțat Igor Grosu, liderul partidului de guvernare.
Oficialul s-a adresat cetățenilor: „Dragi cetățeni, în această toamnă avem niște alegeri definitorii pentru istoria țării. Chiar dacă ați auzit asta de mai multe ori de-a lungul anilor, aceste alegeri sunt cu adevărat cruciale. Fie dăm cu piciorul la tot, distrugem tot ce am reușit pe drumul european, al modernizării și blocăm orice șansă de aderare la Uniunea Europeană, fie mergem înainte pe calea dezvoltării și a păcii. Obiectivul nostru pentru aceste alegeri este să ne asigurăm că nu suntem întorși din drumul spre pace și dezvoltare, că țara nu revine sub controlul unor indicații de la Kremlin, că ne păstrăm suveranitatea și libertatea”, spune Igor Grosu.